Data de 5 decembrie 2012 va rămâne în istoria fotbalului românesc. CFR Cluj învingea marele Manchester United, pregătit de Sir Alex Ferguson, în grupele din UEFA Champions League. Din nefericire, în ciuda celor 10 puncte acumulate, ardelenii nu reuşeau să se califice în optimile competiției.
Victoria cu 1-0 de pe Old Trafford a fost adusă de golul magnific al lui Luis Alberto.
Ionuț Rada, copleşit de casa lui Man. UTD
Ionuț Rada (42 de ani) a evoluat în acea partidă pentru CFR Cluj pe postul de fundaş stânga. A fost de acord să vorbească acum, înainte de FCSB – Manchester United, despre trăirile pe care le-a avut când a păşit pe Old Trafford.
„La antrenamentul oficial, acela care se face cu o zi înainte de meci, te poţi bucura mai mult de frumusețea arenei pe care visai să joci când erai mic.
Ţin minte că, printre mișcările de stretching, aruncam un ochi şi către stadion, îl admiram. Înainte să pășesc pe gazon, am tras de două ori aer în piept, eram entuziasmat. O astfel de experienţă îţi trezeşte emoţii, când ajungi acolo te simţi altfel.
Când începe partida, te setezi pentru meci, te concentrezi, focusul tău e pe altceva. În timpul meciului de pe Old Trafford, simţi adversarul, îţi dai seama că ai momente bune.
Ştii că adversarul nu e peste tine. Nu pot spune că am controlat partida după pauză, dar United nu şi-a creat ocazii mari, iar Luis Alberto a prins şutul vieţii. Am învins, dar a fost o victorie umbrită de faptul că nu ne-am calificat, deşi adunaserăm 10 puncte. Galatasaray ne-a lua faţa.
Am fost atât de aproape, peste ani şi ani ne vom aminti de victoria cu 1-0 de pe stadionul lui Manchester United. Ratarea calificării va rămâne, poate, în planul doi„, a rememorat Ionuț Rada pentru Sportpesurse.ro.
Fostul fundaş al CFR-ului le-a transmis celor de la FCSB şi cum ar fi mai bine să abordeze meciul de joi, de la ora 22.00, de pe Arena Naţională.
„Manchester United este o echipă care trece printr-o perioada mai grea. Dar, când eşti acolo, nu ai voie să te victimizezi. Cu entuziasmul, cu stationul plin, jucătorii de la FCSB vor prinde încredere. Toate astea te motivează. Şi eu sunt curios cum va decurge partida, e un eveniment mare şi rar în România, să aduci un asemenea adversar.
Într-adevăr, FCSB ar putea afişa şi un sistem cu 3 fundaşi centrali, dar eu cred că ar trebui să folosescă sistemul pe care îl ştiu ei cel mai bine. Poate un 4-5-1.
Daniel Bîrligea este tipul de jucător care pune presiune, este dispus la efort. E bun la finalizare, trebuie să-şi continue still pe care l-a avut până acum”, a mai spus Ionuț Rada.
Echipele de start Manchester United – CFR Cluj 0-1 (gol Luis Alberto în min. 56), din 5 decembrie 2012
Manchester United (4-3-3): De Gea – Jones, Smalling, Wootton, Buttner – Powell, Cleverley, Giggs – Rooney, Chicharito Hernandez, Welbeck. Antrenor: Sir Alex Ferguson
Rezerve: Lindegaard, Rafael, Young, Scholes, D. Fletcher, Vermijl, Macheda
CFR Cluj (4-2-3-1): Felgueiras – Ivo Pinto, Piccolo, Cadu, Rada – Luis Alberto, Mureșan – Bastos, Rui Pedro, Camora – Sougou. Antrenor: Paulo Sergio
Rezerve: Stăncioiu, Sepsi, Maftei, Godemeche, Aguirregaray, Kapetanos, Bjelanovic
Arbitru: Daniele Orsato (Italia)
FCSB – Manchester United. Echipele probabile
FCSB: Târnovanu – Crețu, Dawa, M. Popescu, Ngezana, Radunovic – Miculescu, Șut, Edjouma, Tănase – Bîrligea. Antrenor: Elias Charalambous
Manchester United: Onana – Yoro, Maguire, Martinez – Mazraoui, Collyer, Mainoo, Dalot – Diallo, Fernandes – Hojlund. Antrenor: Ruben Amorim