Vineri seara, Dinamo s-a impus la limită în fața Unirii Slobozia, scor 1-0, în etapa cu numărul 9 din Superliga.
Un fan a intrat pe teren în ultimele minute ale partidei: „Ai noştri erau praf şi pulbere”
Dinamo se îndrepta către o victorie muncită în fața Unirii Slobozia, moment în care un fan a reușit să sară din tribune și să pătrundă pe terenul de joc, asta după ce a trecut de stewarzii care i-au ieșit în cale. Potrivit suporterului în cauză, mișcarea a fost una strategică, asta deoarece a simțit că elevii lui Kopic sunt storși și era nevoie de un moment de pauză, pentru ca lucrurile să se așeze.
Pentru gestul său, suporterul va primi o amendă cuprinsă între 250 de lei și 500 de lei, dar spune că este dispus să repete gestul, dacă situația va impune asta.
„Amenda este între 250 şi 500 (n.r lei). Am alergat ca nebunul şi am dat ca Mihalcea, adică rateu. Este prima dată când intru pe teren, m-am simţit foarte bine. Am vrut să întrerup meciul că ai noştri erau praf şi pulbere.
Habar n-aveau de ei, am zis că dacă intru pe teren fac o diversiune şi se mai potoleşte jocul. Nici nu mai ştiau unde e mingea. Pentru Dinamo aş face asta oricând! Sunt mare fan Niculescu, Dănciulescu şi Kopic. Îmi place că a adus atitudine, nu ca cel dinainte (n.r. Ovidiu Burcă)”, a spus bărbatul, potrivit gsp.ro.
Cătălin Cîrjan: „O seară frumoasă”
Cătălin Cîrjan continuă forma bună în tricoul lui Dinamo. După un sezon slab la Rapid, fotbalistul este pe val sub comanda lui Zeljko Kopic, iar ultimul gol a adus victoria „câinilor”, în meciul cu Unirea Slobozia.
Cîrjan a marcat în minutul 32, iar la final a dezvăluit cui dedică această victorie.
”O revenire foarte frumoasă, o seară frumoasă, o să ne bucurăm de această seară până luni. Am făcut mai multe faze frumoase în prima repriză.
În a doua repriză, am suferit, am jucat ca o echipă și am luat cele trei puncte. Au fost mulți jucători accidentați, dar cei care au intrat, au făcut-o foarte bine. Au avut și ei ocazii, Golubovic și-a făcut treaba, ne-a salvat la două-trei faze.
Autocarul este foarte frumos, avem toate condițiile să facem performanță, de la autocar, la condiții de antrenament, tot. Victoria nu este doar pentru domnul Kopic, ci și pentru toți suporterii noștri”, a declarat Cătălin Cîrjan.