A câştigat de trei ori campionatul, în România, ca antrenor. Prima dată, în 2004, când a fost campion cu Dinamo. Apoi el a cucerit primul titlu din istoria lui CFR Cluj, în 2008, şi a mai făcut-o campioană pe echipa „feroviară” în 2012.
Ioan Andone a anunţat motivele pentru care s-a retras de pe bana tehnică.
Nu mai antrenează din 2017
Ultima echipă pregătită de tehnicianul de 64 de ani este Dinamo, formaţia lui de suflet.
„Nu mai am planuri să revin, se fac şapte de când am luat decizia. Nu! Serios că am terminat-o cu antrenoratul. Dacă vor unii să-i ajut, poate. (n.r. – Preşedinte, director tehnic?) Poate, poate, da.
(n.r. – Ca antrenor) mi-a dispărut pasiunea de a mai sta pe bancă şi entuziasmul. Acolo, dacă nu ai lucrurile astea… Să mă duc din eşec în eşec, nu! Chiar Dinamo a fost ultima echipă antrenată, unde am jucat cei mai mulţi ani şi am antrenat cei mai mulţi ani, dar dezamăgirea… Ce s-a întâmplat şi am zis stop!
Eu activez, fac parte din Consiliul de Administraţie de la Corvinul Hunedoara, echipa din oraşul meu. De la înfiinţare sunt membru în Consiliul de Administraţie de la Corvinul Hunedoara”, a declarat Ioan Andone, conform Orange Sport.
Andone, sfat pentru Lucescu
România a avut noroc la tragerea la sorți organizată în Elveția, întrucât a scăpat de reprezentativele care fac legea în fotbalul mare. Astfel, naţionala va da piept cu Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino în drumul spre turneul final din SUA, Canada și Mexic.
Andone crede că „dubla” cu Austria va fi crucială, iar fotbaliștii noștri au nevoie de o mentalitate sănătoasă, prin care să fie exclusă varianta obținerii locului secund.
„Avem șanse mari. Grupa este accesibilă, ne putem califica. Avem speranțe mari. Cele două jocuri cu Austria vor fi cele mai importante. În rest, nu cred că vom avea probleme. Șansele de calificare sunt mari. Trebuie să ne gândim doar la locul 1. Dacă aveam în grupă Franța, Germania, Anglia sau Spania… Ne puteam gândi și la locul 2.
Trebuie să ne ridicăm nivelul față de Liga Națiunilor. Acolo am avut meciuri în care am fost norocoși. Există entuziasm, stadioanele sunt pline, dar calitatea jocului trebuie să crească.
(n.r. Unde ar trebui să fim mai buni?) Eu cred că în apărare. Avem jucători în atac, Man, Drăguș, Bîrligea, Alibec poate fi și el decisiv. Mihăilă poate face diferența. În schimb, în apărare trebuie să facem cumva să nu primim goluri. Nu am fost extraordinari în Liga Națiunilor, am tot avut probleme în joc”, a afirmat Ioan Andone.