Chiar în săptămâna premergătoare meciului Rapid – FCSB, au apărut în spațiul public noi informații referitoare la problemele pe care le generează în continuare la echipa giuleșteană Clinton N’Jie, fotbalistul pentru care antrenorul Marius Șumudică a insistat foarte mult la începutul acestui sezon, la scurt timp după ce el a preluat banca tehnică de Neil Lennon.
Marius Șumudică a insistat foarte mult pentru aducerea lui Clinton N’Jie la Rapid, dar din acel moment fotbalistul camerunez a creat doar probleme în Giulești
Potrivit digisport.ro, camerunezul în vârstă de 31 de ani, care îl costă pe Dan Șucu nu mai puțin de 500.000 de euro doar pentru acest sezon, 250.000 de euro fiind salariul său, iar restul reprezentând bonusul primit de el la semnătură, nu și-ar mai da deja de ceva timp interesul la antrenamente, în condițiile în care tehnicianul a făcut eforturi considerabile în ultima perioadă pentru a-l aduce la un nivel decent din punct de vedere fizic după ce a ratat cantonamentul de iarnă din Dubai din cauza unor probleme de natură birocratică.
Astfel, acesta ar fi motivul pentru care fostul jucător de la Lyon, Tottenham și Marseille, printre altele, a fost folosit foarte puțin de Șumudică de la reluarea campionatului. De asemenea, este de așteptat ca în aceste condiții el să nu reprezinte în principiu o opțiune de luat în calcul nici pentru duelul cu FCSB.
Interesant de remarcat este că această chestiune a ieșit la iveală chiar la scurt timp după ce lui Marius Șumudică i s-a transmis de către Tony da Silva că este posibil ca problema să fie de fapt la el în toată această situație.
Cum crede Tony da Silva că poate fi „revitalizat” fostul jucător de la Lyon, Marseille sau Tottenham
„Noi am muncit 3 ani jumate cu Clinton la naționala Camerunului. Are un talent deosebit, nu-i degeaba că a ajuns la Marseille sau la Tottenham, e un jucător care a câștigat și el mulți bani, să știi.
E un jucător căruia dacă îi intri în minte, el poate să-ți rezolve niște jocuri de unul singur. Are perioada asta de acomodare, Șumudică trebuie să-i dea mai multă încredere, că el e un tip de jucător căruia îi place să fie provocat și nu îi e frică de nimic. Să-l provoace Șumudică, 100% o să-i dea mai mult Clinton la Rapid. Este un jucător de mare valoare.
Jucătorii din Africa, atunci când sunt tineri, au multă dificultate cum trăiesc ei și el e un jucător care a câștigat mulți, mulți bani. A jucat la Lyon, la Olympique Marseille, intra ca titular, la Tottenham, la Dinamo Moscova.
Poate îi lipsește acum foamea de a câștiga. Cu noi, în naționala Camerunului, n-a fost un titular indiscutabil. Intra în joc că ținea de minge, îi place să aibă spațiu, că e bun 1 la 1.
Șumudică să-l provoace, știe acum, e de 6 luni cu el. Nu putem uita că înainte să vină la Rapid, Clinton a stat de mult timp fără echipă.
Trebuie să fie provocat ca să-ți aducă ceva în plus. Acum, dacă el nu vrea, la mintea lui, mai bine pleacă”, a spus el pentru fanatik.ro.