În urmă cu mai bine de 4 decenii, campioana se remarca la Jocurile Olimpice din Los Angeles, de unde s-a întors cu 3 medalii olimpice. Două le-a luat în nume propriu, una pentru echipa sa, lotul național din anul 1984. Simona Păucă a dat totul pentru gimnastică, dar a fost lovită de un ghinion teribil. Bârna a adus-o în cârje.
Pe aparatul care i-a adus aurul la Jocurile Olimpice, Simona și-a rupt meniscul, la o distanță de 37 de ani. Nu era la vreo competiție, ci la antrenamentele sale obișnuite de la Cluj. S-a ales cu o ruptură de menisc și a ajuns chiar la operație. Nu este ca și cum era începătoare și nu se pricepea, dar pur și simplu, a nimerit într-un ceas rău. Întâmplarea din anul 2021 a fost un șoc atât pentru ea, ajunsă atunci la 51 de ani, cât și pentru colegii de breaslă.
„În 51 de ani și jumătate, nu am reușit să-mi rup nimic, am reușit acum ca antrenoare sa îmi rup meniscul. Cred că bârnei i-a fost dor de mine”, a declarat Simona Păucă.

Ce s-a ales acum de gimnastă? La cei 55 de ani ai săi, este, în continuare, antrenoare. În perioada pandemiei, a trecut prin vremuri dificile pentru că abia mai avea 4,5 copii la sală. Situația este extrem de tristă, ținând cont că ea și colegele sale au scris istorie în 1984.
Performanța făcută de campioana noastră și de colegele sale, în 1984. Momente de istorie
În 1976, Nadia Comăneci lua primul 10 „curat” din istoria gimnasticii mondiale și pe plasa țara într-un mare top la acest sport. La o distanță de doar 8 ani, în 1984, fetele noastre au câștigat, pentru prima dată în istorie, titlul olimpic pe echipe. Așa cum era de așteptat, echipa era condusă de controversatul Octavian Bellu, maestru pe partea profesională, monstru pe cea personală.

Din lotul magic făcea parte și campiona Simona Păucă, venită acasă cu medalii, alături de colegele sale. La competiția din Los Angeles, țara noastră a obținut 53 de medalii: 20 de medalii de aur, 16 de argint şi 17 de bronz. Pentru o scurtă comparație, la Jocurile Olimpice de la Paris, din anul 2024, țara noastră a obținut doar 9 medalii, dintre care 3 de aur. În 2021, la Tokyo, am luat 4 medalii, una de aur, așa cum s-a întâmplat și la Rio, în 2016. La Londra, în 2012, am avut 7 în total, doar 2 de aur.