Andrei Rațiu va deveni jucătorul Barcelonei! Conform presei spaniole, președintele Joan Laporta a ajuns la un acord cu Rayo Vallecano pentru transferul fundașului dreapta al naționalei României, într-o mutare care va costa clubul catalan 5 milioane de euro, plus cedarea unui jucător din academia La Masia.
Barcelona l-a ales pe Rațiu pentru banda dreaptă
Barcelona s-a mișcat mai rapid decât rivalele Atletico Madrid, Villarreal și Aston Villa, echipe care erau, de asemenea, interesate de Rațiu. Tranzacția nu va fi oficializată până la finalul sezonului, dar catalanii au reușit să obțină semnătura fundașului în urma unor negocieri intense.
Se pare că Hansi Flick, antrenorul Barcelonei, a fost nemulțumit de evoluțiile lui Hector Fort, rezerva lui Jules Kounde, și a cerut urgent un fundaș care să aducă un plus de agresivitate și energie în ambele faze ale jocului. Directorul sportiv Deco a identificat rapid profilul lui Rațiu ca fiind ideal pentru stilul pe care Flick vrea să-l implementeze la echipă.
În acest sezon, Rațiu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Rayo Vallecano, bifând 22 de meciuri, dintre care 20 ca titular, reușind un gol și două pase decisive.
O parte din sumă va merge către Villarreal, club care și-a păstrat 50% din drepturile federative ale jucătorului.