Urare specială pentru Răzvan Lucescu! Cum l-a numit PAOK, cu doar 3 zile înainte de marele meci cu FCSB

PAOK i-a făcut o urare specială lui Răzvan Lucescu, chiar cu 3 zile înainte de marele meci de pe Arena Națională, cu FCSB.

PAOK, Urare specială pentru Răzvan Lucescu! Cum l-au numit grecii pe antrenorul român

Răzvan Lucescu a fost sărbătorit într-un mod special de către clubul PAOK, cu ocazia împlinirii vârstei de 56 de ani, pe 17 februarie. Clubul elen i-a transmis un mesaj aniversar pe rețelele sociale, marcând astfel momentul într-un mod deosebit.

Pe lângă urarea publică, PAOK a emis și un comunicat extins, în care a evidențiat momentele-cheie din cariera antrenorului român, punând accent în special pe realizările acestuia pe banca tehnică a echipei din Salonic.

”La mulți ani, generale! Sănătate, fericire, zâmbăte și mereu să ai succes!”, a scris PAOK în limba greacă pe X.

Sub conducerea lui Răzvan Lucescu, PAOK a cunoscut unele dintre cele mai mari succese din istoria sa recentă. Echipa a cucerit două titluri de campioană, în sezoanele 2018-2019 și 2023-2024, contribuind astfel la consolidarea prestigiului clubului în fotbalul elen.

În plus, tehnicianul român a adus și două Cupe ale Greciei, în edițiile 2017-2018 și 2018-2019, demonstrând încă o dată că este unul dintre cei mai valoroși antrenori din istoria formației.

Promisiunea pe care Mustață i-a făcut-o lui Răzvan Lucescu înainte de meciul din Europa League. Ce îl așteaptă pe tehnicianul lui PAOK în infernul din București

Promisiunea pe care Mustață i-a făcut-o lui Răzvan Lucescu a fost dezvăluită chiar înainte de meciul retur din UEFA Europa League.

Răzvan Lucescu (56 de ani), tehnicianul formației elene PAOK, își dorește cu ardoare să obțină calificarea la București, așa cum a afirmat și în conferința de presă de după victoria zdrobitoare a echipei sale, 7-0 împotriva celor de la Lamia, în runda cu numărul 23 din campionatul Greciei.

Comentariile lui Lucescu jr., în care a pus sub semnul întrebării succesul FCSB-ului, au stârnit nemulțumirea lui Gigi Becali (66 de ani).

În acest context, Gheorghe Mustață, liderul galeriei Peluza Nord, a dezvăluit luni care va fi atmosfera care îl va aștepta pe Răzvan Lucescu pe Arena Națională, ca urmare a declarațiilor sale după confruntarea de la Salonic.

„Cât o să fiu liderul galeriei, nu o să permit nimănui să-l fluiere pe Răzvan Lucescu.

Trebuie aplaudat pentru că este un antrenor român care ne face cinste în străinătate”, a spus Mustață, conform fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare