MM Stoica dă de pământ cu invenția celor de la FRF: „Regula U21 e o mare prostie!”

MM Stoica dă de pământ cu invenția celor de la FRF, fiind de părere că regula U21 nu are niciun merit în dezvoltarea marilor fotbaliști români.

MM Stoica dă de pământ cu regula U21! De ce oficialul FCSB nu o consideră o strategie bună

MM Stoica a vorbit din nou despre regula U21, repetând poziția sa clară față de această strategie gândită de Răzvan Burleanu.

„Sunt echipe care evoluează și cu 2-3 jucători U21. E o prostie fără margini regula asta. Îmi pare foarte rău, dar eu am adus mereu argumente. Rămâne regula asta pentru că așa vor unii, dar argumentele mele există.

Nu mă interesează calificările echipei naționale de tineret. N-aduc nimic. Pe cei de la Federație îi interesează, dar pe noi ne interesează calificările naționalei de seniori, pentru că aduc bani. Da, de bani discută toată lumea. De ce să fim ipocriți? Nu doar bani, dar asta e important.

Nimeni nu știe ultimele campioane U20 sau U21. Nici măcar cei care se ocupă și au inventat regula asta. Generația ’98, cu Ianis Hagi, Man, Coman etc, n-are nicio legătură cu regula asta. Nu de asta au ajuns ei la prima echipă. Noi jucam și cu 9 jucători U21. Eram forțați? Nu. Dacă e atât de bună, de ce nu o au alți”, a spus MM Stoica, potrivit Prima Sport.

MM Stoica, scos din minți în direct. Oficialul de la FCSB s-a certat la TV: „Mamă, cât țineți voi cu Steaua!”

MM Stoica a fost scos din minți în direct la televizor, având un schimb dur de replici după victoria obținută de FCSB, scor 2-1, cu PAOK.

Bogdan Cosmescu, cunoscut pentru stilul său unic de comentator, a avut un schimb acid de replici cu MM Stoica, la o zi după victoria obținută de FCSB în Grecia, cu PAOK.

Cosmescu nu a fost deloc impresionat de modul controversat în care „centralul” a condus jocul, iar această remarcă l-a scos din sărite pe MM Stoica.

Bogdan Cosmescu: A fost un arbitraj bizar, cu multe decizii ciudate luate de acest arbitru. Nu cred că se impunea eliminarea lui Taison…

Mihai Stoica: Și împotriva noastră s-a întâmplat o eliminare pe Toumba, atunci când Olaru a fost faultat și a luat mingea în mână. Asta nu e o eliminare bizară, l-a înjurat pe arbitru, l-a făcut în toate felurile.

Bogdan Cosmescu: Dacă a reușit arbitrul să audă la 30 de metri, pe Toumba, ce a spus un fotbalist, are tot respectul meu, ia examenul ORL cu brio!

Mihai Stoica: Mamă, ce țineți voi cu Steaua, cu FCSB! Simt atâta malițiozitate!

Bogdan Cosmescu: Nu e nicio malițiozitate! Așa mi s-a părut!

Mihai Stoica: E mult mai stranie decât eliminarea lui Olaru, acolo doar a pus mâna pe minge după ce fusese faultat. Diferența e că noi am câștigat meciul în inferioritate numerică și ei l-au pierdut. Noi nu putem fi rivalii celor de la PAOK, dar iată că tot am câștigat două meciuri.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare