Neymar pare hotărât să schimbe echipa la scurt timp după ce a ajuns la Santos. Brazilianul a jucat în doar două partide pentru formaţia din ţara lui natală, dar lasă impresia că deja s-a plictisit.
Neymar a ajuns la Santos după o lungă perioadă de timp în care nu a jucat pentru Al-Hilal din cauza diferitelor accidentări. Mai mult, starul brazilian pusese mai multe kilograme în plus din cauza inactivității.
El a marcat 138 de goluri și a oferit 65 de pase decisive în 230 de meciuri pentru Santos între 2009 și 2013. Reamintim că fotbalistul a încasat peste 200 de milioane de euro în perioada petrecută la Al-Hilal, unde a jucat doar 7 meciuri.
Vrea din nou la FC Barcelona
Neymar (33 de ani) vrea să revină la Barcelona, la finalul celor șase luni de contract cu Santos. Atacantul mizează însă pe faptul că va avea avantajul de a fi liber de contract.
Obiectivul principal al său este să poată fi la cel mai înalt nivel pentru Campionatul Mondial din 2026, conform fanatik.ro.
Cifre dezastruoase la Santos
Aflat la al doilea său meci din momentul revenirii la Santos, Neymar a jucat 75 de minute în partida cu Novorizontino (0-0). Starul sud-american nu a reușit să facă diferența, așa cum s-ar fi așteptat toată lumea, iar cifrele sale reflectă cel mai bine forma sa actuală.
Neymar a pierdut 24 de mingi și nu a expediat niciun şut către poarta adversă. Un expert al driblingurilor, fotbalistului i-a reușit un singur artificiu în fața fotbaliștilor de la Novorizontino din opt încercări.