Octavian Popescu se ține de glume la FCSB! A ironizat un coleg de față cu toată echipa: „Bă, vedeți că ăsta e rapidist”

Andrei Gheorghiță (22 de ani) a semnat în această iarnă cu FCSB.

Octavian Popescu a glumit pe seama lui Andrei Gheorghiță

Proaspăt sosit la FCSB, Andrei Gheorghiță a fost integrat deja în grupul roș-albaștrilor. Fostul fotbalist de la Poli Iași a fost ironizat însă de Octavian Popescu la început, din cauza faptului că a ținut cu Rapid când era mic.

Octavian Popescu și Andrei Gheorghiță sunt apropiați de vârstă și se cunosc din perioada în care au făcut junioratul la Sport Regal București.

„Am mers la Regal Sport, acolo unde am dat de Tavi (n.r. Octavian Popescu), de mai mulți jucători care sunt acum în fotbalul mare, Perianu, Drăgușin, Blănuță. Am avut o echipă senzațională, am și câștigat un campionat național.

Nu mă așteptam să fiu primit cu atâta căldură la FCSB. Băieții sunt foarte de treabă, m-au ajutat. Au făcut câteva glume cu mine despre Rapid, dar nu am de ce să mă supăr. Chiar Tavi a glumit cu mine: «Bă, vedeți că ăsta e rapidist!».

Am avut emoții când am intrat prima oară, nu știam cum o să fie băieții, staff-ul, dar apoi când am văzut că toată lumea este de treabă și mă primește cu așa căldură mi-a fost mult mai ușor să mă adaptez”, a spus Gheorghiță într-un material video furnizat de eAD, deținătorul drepturilor TV pentru Superliga.

Andrei Gheorghiță, reacție după ce s-a scris că ține cu Rapid

Andrei Gheorghiță este noua speranță a lui Gigi Becali. În trecut, noul fotbalist de la FCSB a spus că este un fan al Rapidului, în condițiile în care a crescut în Giulești și mergea la meciurile alb-vișiniilor, dar după debutul la campioana României a ținut să pună capăt acestui subiect.

„Am spus ce am spus (n.r. – că ţinea cu Rapid)… Când eram mic, ieşeam şi jucam fotbal cu toţi suporterii Rapidului care sunt acum şi, inevitabil, am început să ţin cu acea echipă. Dar acum sunt la Steaua (n.r. FCSB) şi sunt în stare să fac orice pe teren pentru ea”, a spus Gheorghiță.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare