Cristiano Ronaldo (40 ani) vrea mai mult. Şi fotbal, dar şi din punct de vedere financiar. Starul portughez va semna prelungirea acordului cu Al Nassr. Actuala înţelegere expiră în vară.
Lusitanul va semna un contract valabil un singur sezon, dar suma este cu adevărat impresionantă.
Ronaldo, salariu de 550.000 euro pe zi
Conform Marca, contractul lui Ronaldo va fi cel mai mare contract pe un an din istoria fotbalului: salariu de 183 milioane de euro (550.000 euro pe zi), plus 5% din acțiunile clubului.
„Sunt cel mai mare marcator din istorie. Nefiind stângaci, sunt în top 10 din istorie la goluri cu piciorul stâng. Sunt numere, sunt cel mai complet jucător care a existat vreodată.
Am un joc bun de cap, execut bine lovituri libere, sunt puternic, sar mult… N-am văzut pe nimeni mai bun decât mine”, a afirmat Ronaldo într-un interviu preluat de gsp.ro.
Ronaldo, spre borna 1.000
Cristiano Ronaldo, ajuns la 40 de ani, a fost titular în partida dintre Al-Nassr și Al-Heifa, încheiată cu victoria echipei sale, scor 3-0, în etapa a 19-a a campionatului din Arabia Saudită.
Acesta a fost primul său meci după împlinirea vârstei de 40 de ani, iar superstarul portughez și-a oferit un cadou întârziat cu două zile, reușind să înscrie.
Până la 30 de ani, CR7 a marcat 463 de goluri, iar în următorul deceniu a adăugat alte 460, cifre absolut senzaționale pentru superstarul portughez.
Ronaldo a ajuns la 924 de goluri în carieră și continuă să urmărească marele record:1.000 de reușite, un record care l-ar face unic în istoria fotbalului.