Jordan Gele (32 de ani) este noul atacant al celor de la FCSB.
Gele s-a descris pe vremea când juca pentru Șelimbăr
Primul contact al lui Jordan Gele cu fotbalul românesc a fost în vara anului 2022, atunci când a semnat cu CSC Șelimbăr. La acea vreme, atacantul francez se descria în totalitate și spunea la ce aspect ar trebui să lucreze pentru a fi mai bun.
Totodată, Jordan Gele a numit și principalele sale calități. 1.92 este înălțimea noului atacant de la FCSB.
„Sunt înalt, dar stau bine tehnic, tactic, văd bine jocul. Stau bine și fizic. Trebuie să lucrez mai mult la reluările cu capul și să fiu mai răbdător în fața porții adverse. Atacanții sunt ca niște boxeri, doar că eu mă mișc prea mult, ar trebui să stau mai aproape de buturile adverse.
Să aștept mai mult, să fiu mai viclean. Mingea va veni ea, până la urmă. Doar că eu, dacă văd că nu vine, încerc să mă mișc. Este și o calitate, dar și un defect că mă arunc. Am văzut FCSB, în mai multe meciuri, atât în cupele europene, cât și-n campionat, dar și Craiova, Rapid. Nu aș putea să spun că am o preferată, dar nivelul pe care l-am văzut e chiar bun„, spunea Gele în 2022, potrivit gsp.ro.
Jordan Gele, noul pariu de la FCSB
Ultimul nume total surprinzător care a ajuns la FCSB este Jordan Gele. În vârstă de 32 de ani, francezul evoluează de la începutul sezonului pentru Unirea Slobozia și a avut evoluții apreciate în Superliga.
În căutarea unui atacant, Gigi Becali a primit mai multe refuzuri, astfel că a fost nevoit să se reorienteze. Astfel, a ajuns la varianta Jordan Gele, un fotbalist care are un CV modest și care nu a depășit niciodată suma de 250.000 de euro ca valoare pe piața transferurilor.
A jucat în Franța până în 2017, când a ajuns la FC Winterthur. Primul contact cu fotbalul românesc l-a avut în 2022, atunci când a semnat cu CSC Șelimbăr. Este important să reamintim că Jordan Gele a ajuns din postura de fotbalist liber de contract la toate echipele pentru care a evoluat.
Gigi Becali a confirmat mutarea. Mai mult, afaceristul din Pipera a dezvăluit că numele lui Gele reprezintă porecla sa din tinerețe, iar acest lucru l-a făcut și mai mult să obțină transferul.