Stop transferuri la un club cu pretenții din Superliga! Anunțul venit din partea patronului: „Bugetul e limitat”. EXCLUSIV

Campania de transferuri din România s-a încheiat astăzi, 10 februarie.

Sepsi nu mai aduce pe nimeni până în vară

Cu toate acestea, cluburile din Superliga mai pot aduce fotbaliști aflați liberi de contract. Sepsi anunță însă că a închis definitiv campania din această iarnă, astfel că lotul actual va fi cel pe care Valentin Suciu se va baza până la finalul sezonului.

Laszlo Dioszegi a vorbit în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro și a transmis că Sepsi are un lot numeros.

„Nu, nu va mai veni nimeni, sigur. Avem lista completă. Bugetul nostru este limitat și până în vară nu vom mai face nicio mutare. Slavă Domnului, a revenit Debeljuh, a început antrenamentele. Peste două săptămâni, cred că poate juca și el. Oteliță, la fel. Atunci, eu consider că lista e completă și că nu mai avem nevoie de altcineva”, a spus Laszlo Dioszegi, pentru Sportpesurse.ro.

6 jucători a adus Sepsi în această iarnă.

Sepsi a cedat aseară cu 0-3 pe terenul FCSB-ului și ocupă locul 7 în clasament, primul sub linia play-off-ului. Formația din Sf. Gheorghe se află la un singur punct de Rapid, cu 4 etape rămase de disputat din sezonul regulat.

Strategia lui Gigi Becali, de neînțeles pentru Laszlo Dioszegi

În actualul sezon, Gigi Becali a făcut o obișnuință din a anunța primul 11 al FCSB-ului cu mai multe zile înaintea meciurilor directe. Întrebat despre strategia afaceristului din Pipera, Laszlo Dioszegi a recunoscut că nu înțelege de ce se întâmplă acest lucru la formația roș-albastră.

Dioszegi spune că acest caz este unul singular în fotbalul profesionist și a dat asigurări că nu va proceda niciodată în acest fel la Sf. Gheorghe.

„Eu nu pot înțeleg ceea ce se întâmplă acolo. Este mai rar în fotbal să anunți echipa de start înainte. Mai ales că patronul face acest lucru, cred că nu mai există la vreun alt club. Nu poți să dai echipa care joacă, deoarece adversarul are un mic avantaj.

Asta e treaba dânsului, doar că pentru adversar reprezintă un 1% plus de avantaj. Este mai rar în fotbal acest lucru. La noi nu se întâmplă și nici nu se va întâmpla asta. Pentru noi e bine (n.r. râde)”, a spus Laszlo Dioszegi, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare