Echipele de start de la meciul Petrolul – FCSB. Două mari surprize

Meciul Petrolul – FCSB a fost programat să se dispute joi, 6 februarie, de la ora 20:30 în cadrul etapei cu numărul 25 din acest sezon regulat de Superliga.

Ambii antrenori au surprins într-o anumită măsură înaintea startului partidei de pe stadionul „Ilie Oană” prin câte o decizie luată în legătură cu alcătuirea echipei de start.

Adrian Mutu și Elias Charalambous au pregătit câte o surpriză în primul 11 la meciul Petrolul – FCSB

Pe de o parte, Adrian Mutu a ales să îl lase doar pe banca de rezerve pe tânărul Mihnea Rădulescu, cam cel mai „în vogă” fotbalist al „lupilor galbeni” în acest moment.

De partea cealaltă, Elias Charalambous a hotărât să îl titularizeze pe Alexandru Pantea pe poziția de fundaș dreapta în locul lui Valentin Crețu, cel care a impresionat practic pe toată lumea în ultimele săptămâni prin evoluțiile sale, atât din campionat, cât și din Europa League.

Există totuși posibilitatea ca, tocmai prin prisma faptului că „veteranul” campioanei României a jucat foarte mult la un nivel intens în ultima perioadă, tehnicianul cipriot să își fi dorit să îl menajeze pe Crețu pentru duelul de la Ploiești, poate chiar în perspectiva dublei cu PAOK Salonic din play-off-ul Europa League.

Cum arată formulele de start pentru partida de pe stadionul „Ilie Oană”:

Petrolul (4-1-4-1): Bălbărău – Ricardinho, Roche, Huja, D. Radu – T. Keita – V. Gheorghe, Hanca, Jyry, Grozav – Irobiso
Rezerve: Eșanu, Linner, Stănică, Marian, Demirel, Boțogan, Rădulescu, Al. Mateiu, Tolea, M. Bratu, Stancovici, I. Răducan
Antrenor: Adrian Mutu

FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Pantea, Mihai Popescu, Dawa, Radunovic – Chiricheș, Șut – Băluță, Edjouma, Miculescu – Bîrligea
Rezerve: Udrea, Zima, Crețu, Dancuș, Kiki, Ștefănescu, Toma, Alhassan, Stoian
Antrenor: Elias Charalambous

Arbitru: Marian Barbu
Asistenți: Adrian Vornicu, Imre Bucsi
Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan
Asistent VAR: Florin Vișan

Cum se prezintă clasamentul din Superliga înaintea duelului de la Ploiești

Sursă: Flashscore

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare