Siyabonga Ngezana (27 de ani) este unul dintre fotbaliștii importanți de la FCSB, la ora actuală.
Siyabonga Ngezana a scăzut din turație la antrenamente
Siyabonga Ngezana a vorbit de fiecare dată când a avut ocazia despre un transfer la o altă echipă din Europa. Sud-africanul pare că a trecut și la fapte, iar staff-ul FCSB-ului a observat că fundașul central nu se mai implică la fel de tare la antrenamente, susține Fanatik.
Mai mult, Ngezana a acuzat și o ușoară accidentare după meciul cu CFR și a fost trimis la un RMN. Fotbalistul urmează să nu joace în partida cu Petrolul, programată în această seară.
După un sezon precedent în care a fost la înălțime, Siyabonga Ngezana a părut mult mai nesigur în stagiunea curentă. Mai mult, fotbalistul a fost acuzat că s-a prefăcut că este accidentat și nu a vrut să facă deplasarea la Constanța, pe motiv că ar avea o iubită în București, chiar dacă s-a însurat recent în țara sa natală.
Ngezana continuă să viseze la transferul în străinătate
Adus pentru 600.000 de euro de la Kaizer Chiefs, Siyabonga Ngezana s-a adaptat rapid în România și a devenit rapid titular la FCSB. Fotbalistul nu își dorește însă să stea prea mult la campioana României și spune de fiecare dată când are ocazia că visează să ajungă într-un campionat mai puternic.
În ultima perioadă, Ngezana a pierdut primul 11 al FCSB-ului și chiar s-a zvonit că se dă accidentat, tocmai pentru a-și forța plecarea.
„Cu voia lui Dumnezeu, sper să ajung să mă transfer într-un campionat mai puternic, pentru că este locul în care fiecare tânăr jucător visează să joace.
Anglia, Spania, Germania, Franța sunt dorințele mele. Dar pentru mine să joc în Europa este un adevărat vis. Nu conta unde, ci doar să joc în Europa.
Acum joc aici, dar nu pot spune că e suficient. Voi continua să mă străduiesc. Voi continua să mă bat și poate într-o zi mă voi vedea în primele campionate”, a spus Ngezana, pentru presa din Africa de Sud.