Real Madrid s-a calificat în semifinalele Cupei Spaniei după ce, miercuri, a învins Leganes cu scorul de 3-2, în deplasare.
Pe finalul meciului, gazdele au obținut un corner, dar Vinicius junior nu părea dispus să dea o mână de ajutor coechipierilor din apărare.
Modric şi Valverde l-au certat
Luka Modric început să țipe la „Vini”, cu brațele larg desfăcute, iar sud-americanul i-a răspuns. De asemenea, atitudinea lui Vinicius l-a scos din sărite și pe Ernesto Valverde, care i-a reproşat şi el brazilianului că nu ajută apărarea.
Incidentul a fost subiect și la conferința de presă, când jurnaliștii l-au rugat pe antrenorul Carlo Ancelotti, conform gsp, să comenteze situația. Iar opinia tehnicianului italian n-a lăsat loc de interpretări: „Când Modric spune ceva trebuie să-l respecți”.
Vinicius, salariu de 1 miliard de euro
Șeicii îi oferă un salariu de 1 miliard de euro lui Vinicius Junior (24 de ani) pentru a juca 5 sezoane în Arabia Saudită. Echipele interesate şi capabile să plătească aceste sume sunt Al Hilal și Al Ahli.
Potrivit AS, se pregăteşte o ofensivă, şi este una deosebit de suculentă: 300 de milioane pentru Real şi un contract pe 5 ani cu 200 de milioane pe an, sumă netă, pentru Vinicius.
În vârstă de 24 de ani, Vinicius are contract cu Real Madrid până în 2027. Informațiile care vin din Spania spun că Florentino Perez nu vrea să-i dea drumul sud-americanului.