David Popovici (20 de ani) nu are liniște în viața personală.
Un vecin de 70 de ani l-a amenințat pe David Popovici
Recent, David Popovici și-a luat un bolid marca Porsche care l-a costat aproximativ 120.000 de euro. La scurt timp, sportivul român a început să fie criticat în spațiul public pentru alegerea făcută, însă lucrurile au degenerat.
Un vecin în vârstă de 70 de ani l-a amenințat pe David Popovici că îi dă foc la mașină, fiind deranjat de zgomotul făcut de aceasta. Ulterior, sportivul a sunat la 112, iar bărbatul a fost încătușat, din cauza comportamentului său agresiv.
„La data de 20 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către un tânăr, cu privire la faptul că vecinul acestuia, în vârstă de 70 de ani, i-a adresat amenințări.
Polițiștii din cadrul subunității s-au deplasat cu operativitate la adresă indicată unde, în urma verificărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul, în vârstă de 70 de ani, l-ar fi amenințat pe tânăr cu acte de distrugere asupra autoturismului acestuia.
Întrucât, bărbatul, în vârstă de 70 de ani, avea un comportament agresiv, s-a procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia, ulterior fiind condus la sediul subunității în vederea audierii.
Menționăm faptul că bărbatul în cauză a fost condus la o unitate spitalicească în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În acest context, persoanei vătămate i s-au adus la cunoștință prevederile legale, privind ordinul de protecție, însă a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului iminent. De asemenea, tânărul și-a rezervat dreptul de a formula plângere, în termen legal.
Cercetările sunt continuate din oficiu de către polițiști din cadrul Secției 9, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”, se arată în comunicatul Poliției Române.
David Popovici: ” Credeți că pentru asta nu voi fi criticat?”
David Popovici a impresionat la nivel mondial în natație și a doborât mai multe recorduri mondiale, iar premiile obținute au fost pe măsură. Din acești bani, sportivul din România a decis să-și achiziționeze un bolid marca Porsche, în schimbul căruia a plătit aproximativ 120.000 de euro.
La scurt timp, David Popovici și-a cumpărat și o casă, aflată într-un complex rezidențial de lângă București, pentru care a plătit în jur de 150.000 de euro.
”M-am gândit să îmi iau o casă și în străinătate, dar nu e momentul potrivit. Eu, la 20 de ani, mă consider privilegiat să fiu în postura în care să îmi pot cumpăra şi maşina pe care mi-o doresc dar, în primul rând, casa pe care mi-o doream.
Pentru că am stat toată viaţa la bloc, acum să ştiu că am prima mea casă pe numele meu pe pământ, mă face să fiu mândru de mine şi de tot parcursul pe care l-am avut. Mi-am dorit o casă într-un cartier linişit şi un factor a fost apropierea de natură. Credeți că pentru asta nu voi fi criticat?
Cam 30 de minute fac cu maşina până la antrenament. Este o casă suficient de încăpătoare pentru toată familia. A fost o achiziţie normală, cu un mic discount”, a declarat David Popovici.