Prima piedică pentru Manchester United la Bucureşti. Vedetele lui Ruben Amorim şi-au făcut mii de nervi înainte de meciul cu FCSB. VIDEO

Desfăşurare impresionantă de forţe demonstrată de Manchester United, la Bucureşti. Formaţia din Premier League a ajuns în Capitală cu două chartere, iar de la aeroport a plecat cu 4 autocare.

Insularii s-au cazat la hotelul Marmorosch, situat în centrul Bucureştiului. Practic, în Centrul Vechi.

O maşină a blocat autocarul lui Man. UTD

Însă drumul vedetelor lui Ruben Amorim până la hotel a fost presărat cu probleme. O maşină parcată neregulamentar a blocat autocarul lui Manchester United, cu zeci de metri până la stabilimentul în care s-au cazat englezii. Poliţiştii au intervenit şi l-au căutat pe şferul care își lăsase maşina pe avarii.

Imaginile au fost publicate de contul de Facebook – „Bukureştiul”.

Sute de fani i-au aşteptat pe englezi

Aproximativ 200 de suporteri s-au adunat în faţa hotelului în care s-a cazat delegaţia lui Man. UTD, în Capitală. Copiii au vrut să le vadă mai de aproape pe vedetele din Premier League şi, poate, să obţină şi autografe.

Fanii au sosit în Centrul Vechi cu mult timp înainte ca autocarul echipei să ajungă la hotel şi au salutat venirea favoriţilor.

Altfel, la conferinţa de presă, Ruben Amorim a vorbit în primul rând despre situația complicată traversată din punct de vedere sportiv de echipa de pe „Old Trafford” în ultima perioadă.

„(n.r. Despre FCSB) Știu echipa, pentru că am studiat-o, pentru a pregăti acest meci. Este o echipă care nu are atât de mult posesia, dar înscrie din faze fixe. FCSB are un atacant foarte rapid, Miculescu, cu piciorul stâng, este foarte puternic. Doi fundași laterali care urcă și coboară timp de 90 de minute, trebuie să ne pregătim pentru asta”, a declarat Ruben Amorim.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare