Rapid s-a despărţit de Aaron Boupendza, iar ca variante de „vârf” împins au mai rămas Borisav Burmaz şi nou-venitul David Ankeye, dar care ar fi bun de joc abia peste o lună.
În aceste condiţii, Marius Şumudică ar fi vrut să-l aducă în Giuleşti pe preferatul lui, Denis Alibec.
Viorel Moldovan nu exclude total transferul
Președintele din Giulești spune că elevul lui Gică Hagi la Farul a fost pe lista Rapidului în vară, însă mutarea nu s-a concretizat. Mesajul subliminal trimis lui Şumudică de către conducere este să se descurce cu ce are la dispoziţie acum, în lot.
„Nu discutăm în acest moment despre Denis Alibec, chiar dacă e un atacant de mare valoare. L-am dorit în vară. Eu cred că foarte multe echipe îl doresc pe Denis Alibec pentru că are o experiență enormă, dar, așa cum am mai spus-o, în momentul de față ne oprim.
Au venit doi jucători, Denis Ciobotariu și David Ankeye. Dacă se va ivi o oportunitate și vom găsi un jucător de mare calitate, vom vedea ce se va întâmpla, dar e exclus în momentul de față să ne gândim la altceva”, a spus Viorel Moldovan la prosport.ro.
În aceste sezon de Superliga, Alibec a marcat 5 goluri și a oferit 5 pase decisive în 16 meciuri.
Şi CSU Craiova l-ar vrea pe Alibec
În fruntea listei de dorințe a patronului de la Universitatea Craiova se află Denis Alibec. Rămâne de văzut dacă mutarea se va realiza în cele din urmă, în condițiile în care fotbalistul i-a propus lui Gică Hagi că nu va mai juca la altă echipa din România în afară de Farul.
Mirel Rădoi este cel care va decide, în cele din urmă, dacă se poate înţelege cu Alibec la CSU Craiova.