Florin Prunea, impresionat total de performanța FCSB în Europa League: „Este mai mare decât calificarea la EURO 2024”.

Fostul internațional Florin Prunea este de părere că parcursul FCSB în Europa League din acest sezon ar fi o performanță mai mare decât calificarea echipei naționale la Euro 2024.

Cu doar un meci rămas din faza principală a competiției, FCSB se află pe locul 8, ultimul care asigură accederea directă în optimi, fără a fi nevoie să dispute un play-off. O victorie împotriva lui Manchester United ar garanta calificarea roș-albaștrilor.

Florin Prunea: „Performanța FCSB este mai mare decât cea a naționalei”

Florin Prunea a comparat performanța echipei pregătite de Elias Charalambous cu alte realizări din fotbalul românesc recent. Fostul portar consideră că succesul FCSB ar depăși calificarea naționalei la Euro sau parcursul european al roș-albaștrilor din 2013, când echipa elimina Ajax, dar pierdea cu Chelsea.

Întrebat dacă actualul parcurs al FCSB poate fi comparat cu cel din 2013, când echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf a eliminat Ajax, Prunea a fost de părere că situația actuală este chiar mai impresionantă.

FCSB are nevoie de o victorie în fața lui Manchester United pentru a-și asigura prezența directă în optimile Europa League.

Florin Prunea a vorbit și despre comparație din 2013, când FCSB a eliminat-o pe Ajax

Din punctul meu de vedere, dacă Steaua (n.r. FCSB) se califică (n.r. direct în optimi), este una dintre cele mai mari performanțe din ultimii ani a unei echipe de fotbal (n.r. din România). Cred că e mai mare decât calificarea echipei naționale la Campionatul European.

Hai să vedem cu ce echipe a jucat și ce echipe a eliminat și echipa națională ce echipe a eliminat, Belarus, Israel, fără spectatori, ăia cu războaie. Din punctul meu de vedere, nici nu se compară, performanța FCSB-ului e mai mare decât a echipei naționale.

(n.r. E la bătaie cu ce a făcut Reghe în Europa League, mai mare oare?) Eu cred că da. Hai să vedem cu cine au jucat, numai bugetele echipelor care au jucat. FCSB cât are? 12-14 milioane…”, a declarat Florin Prunea conform iAMsport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare