De ce a făcut şi Dinamo apel în procesul cu Vasile Şiman, deşi roş-albii au câștigat în primă instanţă

Conducerea şi fanii lui Dinamo au primit o veste bună, în data de 20 decembrie, de la Tribunalul București. Judecătorul sindic a decis să respingă cererea lui Vasile Șiman, fostul patron de la Sportul Studențesc, care solicita aproximativ 2 milioane de euro, în cazul Ionuț Șerban.

Decizia a fost atacată cu apel de Vasile Șiman şi, surprinzător, chiar şi de Dinamo.

De ce a făcut Dinamo apel

Potrivit practicilor judiciare, uneori, persoana câștigătoare în primă instanță anticipează că partea adversă va face apel sau recurs și dorește să-și întărească poziția prin contestarea anumitor aspecte ale hotărârii, pentru a-și asigura o șansă mai mare de succes în instanțele superioare.

”Dacă ei nu făceau apel, nu se judeca nimic din ceea ce solicită ei, numai ce am fi solicitat noi. Probabil că vor invoca prescripția. S-au gândit bine și și-or fi dat seama că n-au fost mulțumiți de cererea făcută”, a spus Şiman pentru fanatik.ro.

Istoria dosarului Dinamo – Vasile Şiman

Conflictul dintre cele două părți își are rădăcinile într-o clauză contractuală neobișnuită semnată în perioada în care Ionuț Șerban evolua pentru Dinamo.

În cazul în care clubul înceta colaborarea cu jucătorul, indiferent de motive, Vasile Șiman urma să primească un milion de euro. Omul de afaceri a pretins dobânzi şi penalităţi, astfel că suma totală a ajuns la 2 milioane de euro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare