Simona Halep şi-a păstrat viaţa amoroasă dincolo de lumina reflectoarelor, după divorțul de Toni Iuruc. Foarte puţine informaţii au „transpirat” din acest punct de vedere.
Totuși, în urmă cu un an, despre fostul număr 1 WTA s-a speculat că ar avea o relaţie cu Dorin Mateiu, un milionar în vârstă de 57 de ani, cunoscut sub supranumele de „Regele Mezelurilor din Transilvania”. Cei doi au fost văzuţi împreună la o terasă.
Mateiu a lămurit natura relației cu Simona
La acea vreme, omul de afaceri a negat zvonurile, afirmând că el și Simona Halep sunt doar prieteni. De asemenea, Mateiu a precizat că el a fost cel care a invitat-o în oraș pe sportivă.
„Suntem cunoștințe. Asta pot să spun. Și-a luat apartament la Rahmaninov acolo, ne știm de acolo. O relație amoroasă, de cuplu? Doamne ferește! Exclus așa ceva.
Eu am invitat-o în oraș. De ce? Pentru că am vrut să vorbim. Ne-am întâlnit de mai multe ori în acel complex și am considerat că putem discuta despre multe lucruri. Nu neapărat de afaceri, dar nici despre ce se scrie acolo.
E o tâmpenie, o prostie, dar, în fine, așa a apărut”, a spus Dorin Mateiu pentru prosport.ro.
Pe 8 septembrie 2022, Simona Halep şi Toni Iuruc au divorţat amiabil la notar.
Familia Halep își face pădure
După investiţii în imobiliare şi în HoReCa, Stere Halep își face pădure în Constanța, la Ovidiu, localitatea unde domnește Regele Hagi.
Firma familiei Halep înființează practic o pădure pe o suprafață de 27 de hectare la Ovidiu. Stere Halep va cheltui 1 milion de euro.
La începutul lunii decembrie 2024, SC SNH Gold Imperial SRL, firma deținută de familia Simonei Halep, a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, memoriul de prezentare al acestui proiect.
Acum, instituția anunţă publicul interesat că nu este necesara efectuarea evaluarii impactului asupra mediului pentru proiectul: „înființare trup de pădure în localitatea Ovidiu”, propus a fi amplasat in județul Constanta, UAT Ovidiu.