Denis Drăguș (25 de ani) este dorit insistent de Watford, echipă din liga a doua engleză.
Denis Drăguș vrea să rămână la Trabzonspor
Zilele trecute, presa din Turcia a scris despre interesul celor de la Watford pentru Denis Drăguș. Între timp, oficialii clubului englez au pornit negocierile și au oferit 2.5 milioane de euro pentru transferul românului, însă Trabzonspor a refuzat această sumă.
Chiar dacă s-a scris că Trabzonspor este dispusă să asculte noi propuneri pentru Denis Drăguș, fotbalistul le-a transmis celor din club că nu vrea să plece. Potrivit informațiilor obținute de Sportpesurse.ro, atacantul României are ambiția să demonstreze de ce este în stare și vrea să-i asigure pe conducători de acest lucru în ședința pe care urmează să o aibă cu aceștia.
Totodată, Denis Drăguș urmează să fie apt de joc într-o săptămână, după accidentarea suferită la jumătatea lunii decembrie.
Florin Manea: „Drăguș nu a câștigat așa mulți bani până acum, cât ar fi trebuit”
Denis Drăguș a trecut prin momente dificile în acest sezon, iar forma de la Trabzonspor a fost una sub așteptări. Randamentul atacantului a scăzut și la naționala României, însă lucrurile se pot regla pentru jucătorul nostru din 2025.
Florin Manea a vorbit despre situația lui Denis Drăguș și a avut o reacție clară. Agentul fotbalistului crede că totul a ținut de acomodare, iar odată cu trecerea timpului lucrurile vor arăta din ce în ce mai bine.
„Am vorbit cu Denis, l-am felicitat. Eu am mare încredere în el că o să-și revină. Are și el nevoie de acomodare, ca orice alt jucător. Era normal, într-un fel, să aibă o perioadă puțin mai grea. Așa sunt cei din Turcia, mai ca noi. Bine, dacă stai să te gândești crezi că în Anglia au mai multă răbdare? Dacă joci prost mai multe meciuri…
(n.r. că s-a împăcat cu părinții) Eu i-am sugerat tot timpul să facă asta. M-am dat exemplu pe mine. Tata face 10 ani de când nu mai este pe 15 decembrie, iar mama face 4 ani. I-am zis să-i țină aproape pe părinți cât îi mai are în viață. Eu aș da tot ce am acum pentru ai mei. Mă bucur pentru el că a făcut pasul acesta. Când începi să încasezi sume, se rezolvă toate problemele. El nu a câștigat așa mulți bani până acum, cât ar fi trebuit”, a spus Florin Manea, pentru Sportpesurse.ro.