FCSB s-a preocupat în ultimii ani de creșterea tinerilor fotbaliști, iar Gigi Becali speră să găsească adevărate comori în propria pepinieră.
Andrei Dăncuș, noua speranță a FCSB-ului
În vârstă de 16 ani, Andrei Dăncuș măsoară deja 1.84 m înălțime și evoluează pe postul de fundaș central. Tânărul a fost în cantonamentul din Antalya alături de prima echipă și s-a antrenat cot la cot alături de colegii mai mari.
Între timp, Andrei Dăncuș a preluat numărul 6 la FCSB, unul cu greutate din perioada lui Mirel Rădoi. Fotbalistul a fost inclus deja pe lista trimisă către Liga Profesionistă de Fotbal și are drept de joc în Superliga.
Andrei Dăncuș este fiul fostului fotbalist Emil Dăncuș, care a evoluat în prima ligă pentru Gloria Bistrița și Astra Ploiești.

Gigi Becali a anunțat două plecări de la FCSB
După ce ajunsese pe lista neagră a lui Gigi Becali, Daniel Popa părea că pleacă sigur de la FCSB. Atacantul fusese scos de pe lista pentru Superliga și era curtat de FC Botoșani, dar și de Aktobe.
În cele din urmă, Daniel Popa va continua la FCSB. Gigi Becali a confirmat acest lucru și a transmis că Ionuț Panțîru și William Baeten nu mai au vreo șansă la campioana României.
„Da, a semnat (n.r. Daniel Popa). Contractul este pe un an. Salariul rămâne același. A fost o anomalie. Dacă scoți pe cineva de pe listă, nu îl mai poți băga înapoi. Așa că am făcut un artificiu ca să îl putem băga. Are același contract.
Dacă a plecat Luis Phelipe aveam loc liber, așa că l-am băgat pe Popa. Panțîru și Baeten, la revedere! Panțîru pleacă, iar Baeten stă pe bancă până la vară dacă nu pleacă și el’, a spus Gigi Becali, pentru Sportpesurse.ro.
Pentru aducerea lui Daniel Popa de la Universitatea Cluj, FCSB a plătit 300.000 de euro. În vară, atacantul a semnat un contract valabil pe doi ani și un salariu de 15.000 de euro lunar.