Cum a jucat Rareș Burnete în partida Cagliari – Lecce, 4-1, în urma căreia Răzvan Marin a fost desemnat omul meciului

Cagliari a obținut cele trei puncte fără emoții. Sarzii s-au impus la scor, 4-1, în runda cu numărul 21. Totuși, s-au văzut conduși în fața propriilor suporteri.

Răzvan Marin a intrat e teren în minutul 54, la scorul de 1-0 pentru Lecce, în locul lui Antoine Makoumbou.

Rareș Burnete, la al doilea meci în Serie A

La oaspeți, a evoluat în repriza secundă un fotbalist român, atacantul Rareș Burnete (care va împlini 21 de ani pe 31 ianuarie), care s-a aflat la al doilea meci în Serie A.

”Intră nerăbdător, dar nu este suficient, având în vedere inferioritatea numerică a echipei sale. Încearcă un șut din careu, care este însă respins de defensiva adversă”, a scris Tuttomercatoweb despre Burnete, pe care l-a notat cu 6 (doar marcatorul Santiago Pierotti a primit mai mult – 6,5).

Tot 6 i-a dat și publicația locală Calcio Lecce: ”A avut o minge pentru șut, însă a fost blocat în cel mai bun moment”, iar Sofascore l-a notat cu 6,2, conform sport.ro.

Rareș Burnete, golgheter și campion la Primavera, a debutat în Serie A în sezonul trecut, chiar în prima etapă, când a dat pasa decisivă la golul victoriei cu Lazio, 2-1 în august 2023.

Răzvan Marin, nota 6,5

Cei de la tuttomercatoweb.com i-au acordat nota ,.5 lui Răzvan Marin, în urma duelului Cagliari – Lecce, 4-1. Jurnaliștii din Peninsulă au întocmit și o scurtă descriere cu privire la prestația fotbalistului român.

„Ridică nivelul tehnic al compartimentului, iar cornerul executat de el se transformă într-o pasă decisivă pentru golul care aduce avantajul. Coordonează ritmul jocului”, au notat italienii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare