FCSB tocmai şi-a prezentat noul transfer. A costat 500.000 de euro şi va purta tricoul cu numărul 90

Gruparea campioană tocmai a anunțat un nou transfer. Alexandru Stoian (17 ani), de la Farul Constanţa, a semnat cu FCSB şi se va alătura lotului condus de Elias Charalambous încă din această iarnă. A costat 500.000 de euro.

Recent, atacantul a fost cumpărat de Gigi Becali de la Farul Constanța, împreună cu un alt jucător. Dacă Stoian a semnat încă de pe acum cu FCSB, Ionuț Cercel, care a costat tot 500.00 euro, va merge la Bucureşti abia din sezonul următor.

Stoian va purta numărul 90

Pentru Alex Stoian și Ionuț Cercel, Gigi Becali va plăti, în primă fază, un milion de euro, sumă la care ar urma să se adauge și alte bonusuri, în funcție de performanțele celor doi în tricoul FCSB-ului.

Campioana României anunță transferul lui Alexandru Stoian, de la Farul Constanța. Atacantul în vârstă de 17 ani, care va purta tricoul cu numărul 90, se va pregăti alături de noii săi colegi începând de luni.

Clubul nostru îi urează Bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”, a transmis FCSB.

Becali i-a dat lui Hagi, în total, 14 milioane de euro

Patronul de la FCSB a precizat că a cheltuit 13 milioane de euro pentru transferuri făcute de la formația lui Gică Hagi, de-a lungul timpului. După vânzarea acelor fotbaliști, Gigi Becali a recunoscut că și-a scos investiția, mai ales că acei jucători au ajutat FCSB să-și atingă obiectivele.

Mai mult decât atât, finanțatorul campioanei are mare încredere că va obține foarte mulți bani în viitor pe Stoian și Cercel, noile transferuri făcute pe axa Farul – FCSB.

„Am intrat ca să elucidez eu. La Farul am plătit 13 milioane, în afară de jucătorii ăștia doi. La Hagi am plătit 13 milioane și am luat 3 pe Tănase, 6 pe Coman, 1,7 pe Benzar și 1 milion pe Toșca, sunt cam acolo.

Cu cei doi, 14 milioane, dar pe ăștia o să iau 30 de milioane”, a declarat Becali despre afacerile pe care le-a făcut cu nașul Gică Hagi.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare