Rapid stă pe un butoi de pulbere la început de 2025.
Dan Șucu s-a enervat după ce oficialii Rapidului au comis-o în Dubai
Rapid a făcut greșeli în lanț în această iarnă. Mai întâi, oficialii clubului nu au reușit să rezolve cu viza lui Clinton N Jie, care a rămas în România pe toată durata cantonamentului.
Apoi, la plecarea din Dubai, Alexandru Pașcanu și-a uitat pașaportul în bagajul de cală, motiv pentru care nu a putut să se urce în avion și a ratat zborul spre România. Acest caz l-a scos din minți pe Dan Șucu, iar patronul Rapidului a pregătit o ședintă după meciul cu Poli Iași, care va avea loc marți.
Potrivit gsp.ro, Dan Șucu urmează să-i amendeze cu 3.000 de euro pe fiecare dintre vinovații din cazul lui Alexandru Pașcanu. Cel mai probabil, fotbalistul este singurul care va fi tras la răspundere, în condițiile în care fiecare persoană este responsabilă de actele personale.
Rapid a reacționat imediat, după ce clubul a fost acuzat de amarotism! Ce se întâmplă cu Clinton N’Jie
Acțiunea Rapidului a venit la doar o zi după ce Ilie Dumitrescu a acuzat clubul de amatorism, din cauza situației lui Clinton N Jie. Concret, atacantul nu a mers în cantonamentul din Dubai, din cauza unor probleme cu viza.
În tot acest timp, atacantul s-a antrenat alături de juniorii Rapidului.
”Clubul FC Rapid dorește să informeze suporterii, partenerii și opinia publică cu privire la situația jucătorului Clinton N’Jie, care nu a putut obține viza necesară pentru deplasarea echipei în Dubai.
Clubul a depus toate eforturile posibile pentru a sprijini procesul de obținere a vizei, colaborând activ cu autoritățile și furnizând toate documentele solicitate. Cu toate acestea, cererile lui Clinton N’Jie au fost respinse, din motive care nu țin de competența clubului.
Menționăm că alți trei jucători ai echipei, precum și un membru din staff, au obținut fără probleme vizele necesare, în urma demersurilor realizate de club. Îi asigurăm pe toți cei implicați că vom continua să îi oferim tot sprijinul necesar jucătorului nostru.
Clinton N’Jie este un jucător important pentru echipa noastră, iar clubul va face tot posibilul pentru a evita astfel de situații în viitor. Jucătorul s-a antrenat în această perioadă cu Rapid U17, urmând să se alăture lotului primei echipe odată cu revenirea în țară”, a transmis Rapid.