Gigi Becali anunță plecarea de la FCSB a lui Daniel Popa, atacantul care a venit cu mare entuziasm, dar care nu s-a adaptat la campioană.
E gata! Gigi Becali anunță plecarea de la FCSB a lui Daniel Popa
Concret, patronul celor de la FCSB a dezvăluit că atacantul ar fi tentat mai degrabă să plece în străinătate decât să meargă la FC Botoșani sau la alt club din Superligă.
„Până se hotărăște nenea Iftime ce face cu Popa, dacă se înțelege cu el sau nu, uitați că i-a venit lui Popa o ofertă din străinătate și nu vrea la Botoșani. Eu așa am înțeles și nu am ce să le fac.. Am înțeles că lui Popa i-a venit o ofertă din străinătate, mi se pare că din Kazakhstan, și ar vrea să se ducă acolo.
Băiatul se duce unde vrea el, dar dacă e să rămână la FCSB, atunci la noi o să fie și el în aceeași situație cu Baeten. Nu o să mai avem loc pe listă nici pentru el că trebuie să facem vreo trei modificări. Trebuie să îi băgăm pe listă pe cei noi, dar și pe Kiki.
Ce vreți să ii fac eu acum lui Valeriu Iftime dacă el stă nu știu cât timp să se decidă ce face în legătură cu Popa. Voi nu știți că în perioada transferurilor lucrurile se schimbă de pe o zi pe alta foarte repede, iar impresarii se agită să le caute echipe și oferte mai bune pentru jucătorii lor? Asta e situația la ora asta cu Popa, iar alte lucruri în plus nu am ce să vă mai spun”, a declarat Gigi Becali, citat de prosport.
Noul preferat al lui Gigi Becali de la FCSB, lăudat și de MM Stoica: „A știut să atragă atenția patronului!”
Mihai Toma, unul dintre noii favoriți ai lui Gigi Becali, a fost lăudat și de MM Stoica pentru curajul său arătat pe teren.
Oficialul celor de la FCSB a scos în evidență maturitatea din jocul lui Mihai Toma, deși noul puști-minune al campioanei are doar 17 ani.
„Toma are gândirea unui fotbalist de 30 ani. Pe Toma nu o să-l vedeţi niciodată precipitat sau afectat de… Nu are ce să-l afecteze. Toma a ştiut că trebuie să atragă atenţia patronului şi să nu piardă mingea şi nu a pierdut-o, iar asta deja reprezintă un avantaj colosal pentru el în disputa pentru titularizare.
Este un jucător care nu are un fizic debordant, dar am văzut declaraţii că nu poate lovi mingea cu stângul. Păi, nu ştim şi nici el nu ştie dacă e stângaci sau dreptaci.
Dacă nu o poate lovi cu stângul, înseamnă că nu o poate lovi nici cu dreptul. E căpitanul echipei naţionale, a celor născuţi în 2007 şi e un fotbalist care deja a demonstrat. A jucat în Liga 1 şi nu s-a observat o diferenţă colosală de vârstă”, a spus Mihai Stoica, citat de orangesport.ro.