Divorțul începutului de an! Pep Guardiola și Cristina Serra se despart după 30 de ani de relație

Una dintre cele mai solide relații din lumea sportului s-a încheiat oficial. Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, și soția sa, Cristina Serra, au decis să pună capăt unei relații care a durat mai bine de trei decenii.

Presa spaniolă a dezvăluit că despărțirea a fost hotărâtă în decembrie 2024, însă cei doi au păstrat discreția asupra acestui subiect.

Care este motivul despărțirii

Problemele din cuplu au început încă din 2019, când Cristina Serra a decis să părăsească Manchester pentru a se dedica afacerilor sale din domeniul modei. Aceasta s-a stabilit între Barcelona și Londra, gestionând compania de modă de aproape, în timp ce Pep Guardiola a rămas concentrat pe cariera sa la Manchester City.

În ultimii cinci ani, relația lor a evoluat mai mult într-o „viață în doi, dar separați” decât într-o căsătorie clasică. Cu toate acestea, cei doi au încercat să mențină aparențele, fiind văzuți împreună la evenimente importante de familie sau petrecând timp cu fiicele lor.

Deși au decis să se despartă, Pep Guardiola și Cristina Serra au rămas în relații bune. Cei doi au petrecut sărbătorile de Crăciun împreună, mergând la teatru în Barcelona alături de una dintre fiicele lor.

Pep Guardiola confirmă decizia lui Walker de a părăsi clubul

Transferat de la Tottenham în vara anului 2017 pentru suma impresionantă de 52 de milioane de euro, Walker a adunat 319 meciuri în tricoul lui Manchester City, înscriind șase goluri și oferind 23 de pase decisive. Cu Walker în echipă, City a cucerit șase titluri de Premier League și a ridicat trofeul UEFA Champions League.

Pep Guardiola, antrenorul „Cetățenilor”, a confirmat în cadrul unei conferințe de presă că Walker și-a exprimat dorința de a pleca și de a încheia cariera într-un alt campionat. Walker mai are contract cu Manchester City până în vara anului 2026, iar cota sa de piață, conform Transfermarkt, este de 10 milioane de euro.

”Acum două zile, Kyle a cerut să exploreze opțiunile de a juca în străinătate și de a-și încheia cariera acolo”, a declarat Guardiola.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare