Presa din Kazahstan a comis-o grav! Ce s-a scris despre transferul lui Andrei Vlad, fostul portar de la FCSB

Andrei Vlad (25 de ani) s-a înțeles cu Aktobe și urmează să semneze cu ocupanta locului 3 din Kazahstan.

Kazahii au uitat de Adrian Mutu

După mai multe zile de incertutudini, Andrei Vlad și-a găsit echipă. Fostul portar al celor de la FCSB va bifa prima sa experiență în străinătate și va semna cu Aktobe, acolo unde va fi coleg cu Bogdan Vătăjelu, ex-Universitatea Craiova.

Despre situația lui Andrei Vlad au scris și jurnaliștii din Kazahstan, care au comis însă o mare eroare. Aceștia au pomenit de Petrolul, echipă care ajunsese la un acord de principiu cu portarul, însă au greșit antrenorul.

În locul lui Adrian Mutu, kazahii au scris că Viorel Moldovan este actualul antrenor de la Petrolul. Într-adevar, actualul preșeședinte de la Rapid a ocupat rolul de tehnician al „lupilor”, însă în perioada 2020 – 2021.

Aktobe a reușit să-l ia pe Vlad de sub nasul celor de la Petrolul, echipă condusă de Viorel Moldovan. Clubul anunțase deja semnarea unui contract, dar în ultimul moment portarul a ales varianta din Kazhstan. Vlad a mai jucat la Steaua (n.r. FCSB) și Universitatea Craiova. În 2021, a început să fie convocat la echipa națională a țării sale„, au scris kazahii.

Anamaria Prodan a fost impresara lui Andrei Vlad

Chiar dacă nu îl mai reprezintă pe Andrei Vlad, Anamaria Prodan a vorbit în termeni laudativi despre fostul portar al celor de la FCSB. Agentul FIFA consideră că portarul va lua decizia cea mai bună în această iarnă, chiar dacă a părut debulosat în ultima vreme.

Totodată, Anamaria Prodan consideră că Andrei Vlad ar trebui să accepte oferta din Kazahstan, dacă propunerea ar exista cu adevărat.

„Cred că Andrei Vlad trece printr-o perioadă puțin nefastă. Eu am mare încredere în el că este un jucător cu capul pe umeri. Merită să joace la nivel înalt. Încet, încet se vor limpezi apele și pentru Andrei Vlad. (n.r. între Petrolul și Aktobe) Este diferență mare și de bani, și de performanță. Aktobe este o echipă care joacă în Champions League.

Trebuie să ai și oferte ca să poți pleca. La noi, în România, în fiecare zi apar câte 40 de oferte de la cluburile de top din Europa, ceea ce nu este adevărat. De asta spun, dacă un jucător primește o ofertă de la Aktobe, atunci sigur o va accepta fără să se gândească”, a spus Anamaria Prodan, pentru Sportpesurse.ro.

Reamintim că Andrei Vlad a renunțat să mai fie reprezentat de Anamaria Prodan în primăvara anului 2022. Atunci, fostul portar de la FCSB a semnat cu firma fraților Becali.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare