Mircea Lucescu speră ca accidentarea suferită recent de Darius Olaru să nu afecteze prea mult în viitorul apropiat bunul mers al lucrurilor la echipa națională a României.
Cum vede Mircea Lucescu accidentarea lui Darius Olaru, fotbalist convocat constant la echipa națională a României
Căpitanul de la FCSB s-a ales cu o luxație la umărul stâng în timpul meciului amical cu Hamburg disputat de echipa roș-albastră în stagiul de pregătire din Antalya, câștigat de campioana României cu scorul de 2-1.
Din primele informații, este de așteptat ca mijlocașul central să fie indisponibil în principiu pentru următoarele șase săptămâni, chiar dacă patronul Gigi Becali este mai optimist de atât.
Revenind la Mircea Lucescu, selecționerul a urmărit de la fața locului mai multe partide de pregătire disputate de echipele din Superliga în această perioadă în Turcia și este de părere că și Olaru a avut o parte de vină în acel incident, pentru că a fost din nou destul de nervos în timpul jocului înainte să fie tamponat foarte dur de un adversar.
„Cred că și el a greșit acolo, era extrem de nervos”
„A fost multă activitate și multă oboseală. Să treci așa dintr-o parte în alta, și sub ploaie, și sub soare, nu a fost chiar ușor. Am vrut să îmi fac o idee despre ce înseamnă în momentul de față fotbalul românesc. Rămâi cu o impresie. Trecând de la una la alta, am remarcat ce nivel avem.
E mult mai important să joci astfel de meciuri, în care antrenezi echipa și din punct de vedere motivațional. Nouă meciuri cred că am văzut. Am fugit dintr-o parte în alta doar pentru a vedea câte 45 de minute. Jucătorii îi cunoșteam. Știam care sunt aceia care ar putea ajunge la echipa națională.
Echipele se pregătesc deja de reluarea campionatului și e normal să folosească mai mulți jucători. Nu vreau să dau nume acum. Fiecare antrenor și-a fixat un obiectiv pentru meciurile respective. Nicio echipă nu s-a prezentat cu formația de bază. Meciurile sunt importante, nu neapărat pentru rezultat. Dinamo a primit un gol, așa cum l-a primit.
(n.r. Ce spuneți despre situația lui Darius Olaru?) Este, într-adevăr, o mare pierdere. O mare durere pentru el, în primul rând. Eu sper, cel puțin pentru echipa națională, să nu fie o problemă. Mai sunt două luni (n.r. până la debutul României în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026). Sper să revină. Cred că și el a greșit acolo. Era extrem de nervos. L-au pândit. Intrarea a fost destul de agresivă.
(n.r. Ce ați discutat cu Zeljko Kopic și Andrei Nicolescu?) Asta e problema mea. Ar fi culmea să vă spun eu ce discut cu antrenorul. La vârsta pe care o am, ce să fac? Sfaturi dau. Sunt convins că s-au bucurat. Încă mai pot”, a spus Mircea Lucescu, citat de fanatik.ro.