Ajuns la 76 de ani, Cornel Dinu a dispărut din spațiul public, mai ales după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultimele luni.
Peripețiile lui Cornel Dinu la începutul anilor 2000
Cornel Dinu a fost un mare fotbalist român, chiar dacă nu a fost niciodată un personaj prea cuminte. „Procurorul” nu s-a liniștit nici după retragerea din activitate, iar afaceristul Valentin Sălăgean a povestit un episdod neștiut pe care l-a trăit alături de fostul mare sportiv.
Se întâmpla în anul 2001, iar Cornel Dinu ieșea în plină stradă și trăgea cu un pistol, fără a avea vreo țintă, după o seara petrecută într-un bar din București.
„Îmi pare rău că că nu pot să mai țin legătura cu el, așa… s-a retras, s-a închis, da. Mă duc la el, îmi deschide… Doamne ferește. Nu mai vrea să vadă pe nimeni. Îl invit la mine la masă: ‘Hai, mă, nașule, să mâncăm la prânz’. Mai venea înainte.
Am avut ani de glorie cu el, în 2001, când am deschis la… în Amzei. Eu cu el și cu Boanchis, tovărășie de șpriț mare. Eu, el și cu Boanchis, două seri pe săptămână erau ale noastre. Una din ele a adus pistolul lui Arkan (n.r. un fost asasin din Balcani) și am ieșit și am tras în piață, în piața Amzei, noaptea, la 2. Am tras cu pistolul„, a spus afaceristul, citat de iamsport.
Cornel Dinu s-a implicat în subiectul bolidului de lux luat de David Popovici
„Mister” a avut un sfat pentru „lupii moraliști”: „retrăgeți-vă în vizuinile voastre și în gândurile chinuite de singurătatea neuronului care v-a mai rămas!”.
„Ca să intru și eu în firescul nefiresc al trendului este vorba despre un Porsche Spyder, cu 500 de cai-putere, o viteză maximă de 300 km/, care a costat peste 170.000 de euro. Problemă de importanță strategică națională, ce mai încolo și-ncoace!
Și asta, vai lume!, pe lângă mașinile primite de la Comitetul Olimpic Român, Ion Țiriac sau Toyota. Ei bine, imbecilii de pe rețelele, vai lele!, de comunicare au răsărit… nu, termenul e prea frumos pentru râme… au năpădit imediat, condamnându-i cu mânie invidioasă și slinoasă, în fel și chip, dorința pe care și-a împlinit-o.
Nu dau nume, sunt handicapații frustrați de serviciu ai comunicării, se știu ei foarte bine, și lumea îi știe. Cu unii ne-am obișnuit precum cu răul.
Imbecili comentatori contestatari și pricinoși, lupi moraliști cu colții tociți de frustrări, retrăgeți-vă în vizuinile voastre și în gândurile chinuite de singurătatea neuronului care v-a mai rămas, lăsați-mă să vă pun la zidul dezaprobării majorității comentariile voastre desuete despre dorința împlinită prin muncă grea de marele nostru campion la înot David Popovici, rara avis de vis de la Camelia Potec încoace”, a notat Cornel Dinu în fanatik.ro.