Dinamo a confirmat oficial în cursul zilei de sâmbătă despărțirea de Ahmed Bani, fotbalist care a fost cedat gratis la Oțelul Galați, „câinii” păstrând un procent dintr-un eventual viitor transfer al său.
Anterior, echipa din „Ștefan cel Mare” l-a mai trimis pe fundașul central Răzvan Pașcalău sub formă de împrumut la UTA până la finalul acestui sezon și, de asemenea, l-a pus pe liber și pe mijlocașul Andrei Florescu.
După Răzvan Pașcalău, Andrei Florescu și Ahmed Bani, Dinamo este pe cale să se despartă și de Alberto Soro
În plus, acum se pare că sunt șanse mari ca dinamoviștii să se mai despartă de un jucător. Este vorba despre spaniolul Alberto Soro, adus de formația antrenată de Zeljko Kopic abia la startul acestei stagiuni, liber de contract după despărțirea de Granada.
Fotbalistul ofensiv de bandă dreaptă în vârstă de 25 de ani a fost crescut de Real Zaragoza și a trecut de-a lungul carierei sale de până acum inclusiv pe la Real Madrid, dar și pe la Vizela din Portugalia.
El nu a reușit însă să se impună la Dinamo și a evoluat destul de puțin până acum în acest sezon de Superliga, iar atunci când a făcut-o nu a dat randamentul scontat.
Astfel, Kopic a decis să renunțe la serviciile sale, cel puțin pentru moment, iar ibericul nu a fost prezent la antrenamentul susținut de dinamoviști în cursul zilei de sâmbătă în stagiul de pregătire din Antalya, informează fanatik.ro.
Conform sursei citate, urmează ca Soro să fie împrumutat de Dinamo, cel mai probabil până la finalul acestui sezon, în liga a doua din Portugalia, la Desportivo Chaves, negocierile purtate între cele două cluburi în acest sens fiind foarte avansate în acest moment.
La capitolul veniri de fotbaliști, „câinii” au punctat până acum în această fereastră de mercato doar prin aducerea atacantului Alexandru Pop de la Oțelul Galați, în schimbul sumei de 100.000 de euro.
Ultimele detalii despre strategia de mercato de la clubul din „Ștefan cel Mare”
Totuși, administratorul special Andrei Nicolescu a spus recent că mai lucrează în prezent la câteva achiziții. În plus, după ce s-a rezolvat prelungirea contractului antrenorului Zeljko Kopic, se încearcă să se ajungă la un astfel de consens și cu fotbaliștii care mai au înțelegeri valabile doar până în vara acestui an.
„Toată lumea vorbește de titlu, dar noi vrem să ne asigurăm play-off-ul. Am făcut o primă parte care ne-a adus acolo, trebuie să continuăm. E important să fim în play-off. Tot ce se va întâmpla după va fi un bonus.
Vrem să aducem 3-4 jucători. Vrem să aducem jucători români care să se încadreze în ce vrem noi. Dar se vehiculează niște sume care nu sunt la îndemâna noastră. Și mai avem și două posturi de jucători străini. Negociem și prelungirea de contracte. Sper să oferim vești în curând. Suntem într-o zonă pozitivă”, a spus Nicolescu.