Jucătorul din SuperLigă care i-a spus antrenorului său: „Dacă pleci, plec și eu”. Decizia care a schimbat sezonul

Marius Măldărășanu, antrenorul echipei Hermannstadt, a fost la un pas de a-și da demisia după o serie neagră de șase înfrângeri consecutive.

Totuși, sprijinul jucătorilor săi l-a convins să rămână pe banca tehnică și să continue să lucreze pentru redresarea echipei. Printre cei care au avut un rol esențial în această decizie s-a aflat Alessandro Murgia, mijlocașul italian de 28 de ani, care a fost direct și sincer cu tehnicianul său.

Sprijinul neașteptat al lui Alessandro Murgia

Măldărășanu a dezvăluit că Murgia a fost unul dintre jucătorii care l-au susținut moral în perioada dificilă. După decizia lui Măldărășanu de a rămâne la echipă, Hermannstadt a reușit să iasă din zona periculoasă a clasamentului. În prezent, echipa ocupă locul 9, cu 26 de puncte, și păstrează șanse pentru a lupta pentru un loc în play-off.

E unul dintre exemplele pozitive pentru mine. Când a venit, toată lumea se aștepta să joace. Aveam Sota, Baba, care urma să fie valorificat de către club, și și-a așteptat rândul. A jucat în Serie A, Serie B, la un nivel important. A plecat Baba, a jucat și o face foarte bine.

Tot ce face, face cu zâmbetul pe buze. E un profesionist desăvârșit, jucătorii tineri au multe de învățat de la el. Și în perioada grea, a fost unul dintre jucătorii care m-au susținut. A zis: `Mister, dacă pleci, plec și eu`. E unul dintre jucătorii pe care i-am simțit aproape”, a declarat Măldărășanu conform DigiSport.

Daniel Niculae, impresionat de condițiile din Antalya: „E păcat că în România nu avem așa ceva”

Niculae a atras atenția asupra diferenței dintre facilitățile de pregătire din Turcia și cele din România. Potrivit acestuia, în țară nu există baze sportive care să ofere aceleași standarde, în special în perioada de iarnă, când condițiile meteo pot deveni o provocare majoră.

E bine. Condițiile sunt foarte bune. Contează mai puțin că am venit eu în Antalya. Important este că băieții se simt foarte bine și că nu au suferit accidentări.

Jucătorii au condiții foarte bune de pregătire. Avem norocul de faptul că nu plouă, că este vreme bună și că nu sunt precipitații.

Noi ne raportăm la cantonamentele din anii trecuți, când competiția la noi se relua la jumătatea lunii martie. Prima parte a cantonamentului se rezuma la acea pregătire montană, iar al doilea era cel cu multe meciuri amicale, în Turcia, la începutul lunii februarie, când vremea era destul de ploioasă.

Terenurile sunt de la an la an din ce în ce mai bune. Toate hotelurile și toate bazele sportive de aici au condiții foarte bune.

E păcat că în România nu a reușit nimeni să creeze astfel de condiții, care să fie puse la dispoziție în toate perioadele anului, dar mai mult în perioada de iarnă”, a declarat Daniel Niculae, pentru Digi Sport.


Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare