Mircea Lucescu, impresionat de jucătorii lui Dinamo? Andrei Nicolescu a spus tot despre vizita lui „Il Luce” în cantonament

Dinamo a disputat primul amical al stagiului de pregătire din Antalya, în care a fost învinsă cu scorul de 1-3 de FC Zurich. În tribunele stadionului s-a aflat și selecționerul naționalei, Mircea Lucescu, care a urmărit îndeaproape evoluția jucătorilor din SuperLigă, în contextul pregătirilor pentru Campionatul Mondial din 2026.

Andrei Nicolescu, încrezător după vizita lui Lucescu

Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului Dinamo, a vorbit despre această întâlnire. Oficialul dinamovist s-a arătat optimist în privința impresiei lăsate de jucătorii români selecționerului.

Primul meci oficial al „Câinilor Roșii” în acest an este programat pe 19 ianuarie, împotriva Universității Craiova, în deplasare. De asemenea, la amicalul cu FC Zurich au fost prezenți și membri ai staff-ului FCSB, însă Nicolescu a precizat că nu a interacționat cu aceștia, preferând să stea împreună cu Mircea Lucescu.

”Eu cred că (n.r. Mircea Lucescu) a remarcat lucruri pozitive la jucătorii români de la Dinamo. În aceste cantonament avem ca scop să ne pregătim foarte bine, mai avem un meci, să ne ferim de accidentări, să ne întoarcem sănătoși și pregătiți pentru reînceperea campionatului.”, a spus Nicolescu la DigiSport.

După amicalul pierdut de „câini” în Antalya, Zeljko Kopic a venit cu o veste importantă: „Contractul meu? Încă nu am semnat, dar am vorbit și cred că totul va fi în regulă”

Dinamo s-a înclinat în fața lui FC Zurich în primul meci-test desfășurat în cadrul cantonamentului susținut în Antalya, scor 1-3. Ulterior, Zeljko Kopic a tratat subiectul reprezentat de contractul său, scadent la vară. Din discursul antrenorului se poate trage concluzia că este o chestiune de timp până când va pune pixul pe hârtie. În cadrul aceleiași declarații, croatul a atins și problema unui posibil transfer al lui Ianis Stoica la Dinamo.

„Cred că FC Zurich a meritat victoria. Am ales un adversar puternic, pentru a vedea unde ne situăm și ce putem face. Am avut ocazii, am arătat în prima repriză că putem produce un fotbal bun. În partea a doua adversarul a fost mai bun, dar mă așteptam la asta.

Contractul meu? Încă nu am semnat, dar am vorbit și cred că totul va fi în regulă. Mai vreau transferuri, da. Ianis Stoica e unul dintre ei (n.r. – cei doriți). Am vorbit despre el, dar nu este ușor să-l transferăm. Nu știu dacă e scump, domnul Nicolescu știe.

E un jucător de calitate. Pe lângă el, mai avem în vedere câțiva jucători și sper să-i transferăm. Ar fi vorba de trei sau patru. În fiecare compartiment căutam jucători pentru a avea competiție pe fiecare post”, a afirmat Zeljko Kopic.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare