Cristi Balaj (53 de ani), președintele lui CFR Cluj, a recunoscut că acţionarii grupării din Gruia au fost nevoiţi să facă reduceri masive de costuri, pentru a ţine clubul pe linia de plutire.
De asemenea, fostul arbitru a mărturisit că ardelenii au schimbat strategia. L-au sfătuit pe antrenorul Dan Petrescu să mizeze şi pe tineri care ar putea fi vânduţi, ulterior.
CFR Cluj a tăiat salariile cu 40%
Cristi Balaj a vorbit despre cum a decurs negocierile cu Ioan Varga pentru revenirea în club.
„De când am venit prima dată, a fost redus cam cu 40% (n.r. – bugetul de salarii). Am fost obligați să facem asta, pentru că, altfel, coboram.
Eram în cădere liberă. În momentul în care un om ca Varga te roagă să revii, eu știind ce eforturi a făcut și cât ai investit în clubul CFR Cluj, nu ai cum să nu empatizezi, nu ai cum să rămâi impasibil.
Cel care susține clubul CFR Cluj a fost și este domnul Varga. Acum ne bucurăm că vara ce-a trecut am reușit să-l sprijinim mai mult decât s-a întâmplat până atunci.
Este rodul unui proces care a început în urmă cu aproximativ doi-trei ani. Au venit niște jucători, îi creștem, îi integrăm, le dăm valoare și, în măsura în care putem, încercăm să obținem și performanțe cu ei.
Este o nouă strategie. Strategia clubului, la care antrenorul trebuie să se adapteze, pentru că această strategie de întinerire ne-a ajutat să mergem mai departe. Sunt mulți jucători tineri și foarte buni care doresc să vină la CFR Cluj tocmai pentru că au această posibilitate, de a crește și de a se afirma. Am demonstrat acest lucru”, a declarat Cristi Balaj pentru sport.ro.
CFR i-a transferat pe Andres Sfaiț, Stipe Juric şi Alexandru Țîrlea
CFR Cluj a reușit să completeze trei transferuri în perioada de mercato a iernii. Prima dată l-a anunțat oficial pe Alexandru Țîrlea, ca peste câteva ore să confirme și transferul lui Stipe Juric.
De asemenea, vârful Andres Sfaiț a fost adus de Ioan Varga din Italia, de la Salernitana, după mai bine de un deceniu petrecut în afara granițelor României. Se poate lăuda cu faptul că a debutat la naționala „tricoloră” U20.