Tony, aproape să devină selecționer! Situație incredibilă la naționala care a avut 54 de antrenori pe listă. EXCLUSIV

Tony Da Silva (43 de ani) este liber de contract în momentul de față, după despărțirea de Poli Iași, în luna septembrie.

Tony da Silva, aproape să devină selecționerul Madagascarului

Tony este un antrenor extrem de preocupat și își dorește să facă o carieră în antrenorat, cel puțin ca în perioada în care era fotbalist. În momentul de față, tehnicianul portughez se află în discuții cu reprezentanții naționalei din Madagascar pentru postul de selecționer.

Concret, Tony se luptă cu Corentin Da Silva pentru postul de selecționer. Cei doi au rămas în cursă după ce nu mai puțin de 54 de antrenori s-au aflat pe lista federalilor din Madagascar, iar o decizie este așteptată cel târziu săptămâna următoare.

Da, așa este. Erau 54 de antrenori și am rămas doar doi. Ne-am înțeles pentru partea financiară, acum rămâne să vedem din punct de vedere al organizării. Am cerut niște lucruri pentru binele jucătorilor. Vreau să revin pe bancă, nu îmi place să stau acasă”, a spus Tony, pentru Sportpesurse.ro.

La finalul anului 2024, Tony s-a aflat și pe lista Oțelului, după plecarea lui Dorinel Munteanu. În cele din urmă, cele două părți nu au ajuns la un acord, iar Ovidiu Burcă a fost alesul conducerii gălățene.

Tony a mers să se specializeze la Manchester United și PSG

Tony are planuri mari ca antrenor și vrea să aibă o carieră impresionantă ca tehnician. Până atunci, portughezul învață de la cei mai buni, iar săptămânile trecute a fost în vizită de lucru la Manchester United, acolo unde Ruben Amorim, bunul său prieten, a devenit antrenor principal.

O experiență foarte frumoasă la Manchester, acum sunt la PSG. Două cluburi mari, am avut oportunitatea și norocul că mi s-au deschis ușile. La Manchester datorită lui Ruben Amorim, Onana, Dalot și la PSG pentru că am făcut junioratul aici, 6 ani. Cei de la Manchester United m-au așteptat cu brațele deschise. Condițiile de antrenament sunt top, tehnologie de ultima generație, absolut tot.

Multe departamente de sport, scouting, medicale, am rămas impresionat. Ruben Amorim trebuie să gestioneze absolut totul. Este ceva extraordinar. Are mult de muncit, un program destul de greu. Am fost primit ca niciodată și vreau să le mulțumesc tuturor.

La PSG este o altă mentalitate. Un moment greu, presiune mare, echipa nu merge foarte bine în Champions League. Cu Luis Enrique am vorbit puțin, vreo 5 minute. Nu este atât de deschis ca și Ruben Amorim. Am mai fost la PSG și când erau Laurent Blanc și Christophe Galtier, însă acum lucrurile stau diferit din cauza momentului prost, a spus Tony, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare