Ce poreclă i-au găsit jucătorii de la FCSB afaceristului din Pipera: „Gigi Becali știe…”

Ajuns la 66 de ani, Gigi Becali a rămas unul dintre personajele importante din fotbalul românesc.

Gigi Becali, analizat de fotbalistul pe care l-a umilit la FCSB

În vara anului 2019, Lukasz Gikiewicz ajungea la FCSB, însă atacantul polonez era dat afară după doar câteva luni. Ulterior, fotbalistul i-a dat în judecată pe bucureșteni pentru ”bullying, intimidare și presiuni psihologice”, iar roș-albaștrii au fost obligați de TAS să plătească daune în valoare de 150.000 de euro.

Acum, după 5 ani și jumătate, Gikiewicz a vorbit deschis despre perioada petrecută la FCSB și despre Gigi Becali.

„Să știi că e o amintire frumoasă. Învățăm în fiecare zi, în fiecare minut. Nu mai întâlnisem pe nimeni ca Becali până să vin în România. Mă bucur că l-am cunoscut. Citisem povești despre el. A venit în bază înaintea unui meci european, la masa de prânz.

A vrut să ne cunoască și pe noi, cei care abia venisem. Țin minte că ne-a dat cu mir. Și îmi mai aduc aminte că avea stil. Pantofi Gucci! Old papa, cum zicem noi. Becali știe fashion.

Dacă Becali asculta de oamenii de lângă el, nu făcea atâtea greșeli la FCSB. Este un club foarte mare, cu facilități extraordinare. Dar deciziile pe care le ia Becali nu sunt bune pentru club.

În mod normal, FCSB trebuie să fie ca Dinamo Zagreb, să prindă Champions League în fiecare an și să ia campionatul fără probleme. Să-și facă un dream team cu cei mai buni jucători din campionat, să nu se poată pune nimeni cu ei„, a spus Gikiewicz, potrivit Digi Sport.

Ivan Mamut: „Era în vestiar și îsi strângea toate lucrurile, hainele, ghetele”

Ivan Mamut a evoluat pentru FCSB în perioada iulie 2021 – august 2022, însă atacantul croat nu a primit prea multe șanse din partea lui Gigi Becali, care ulterior a renunțat la serviciile sale. Acum, la mai bine de doi ani distanță, atacantul croat a vorbit despre aventura în tricoul campioanei României și s-a amuzat.

Ivan Mamut și-a amintit ce șoc a avut chiar în prima sa zi la FCSB. L-a găsit în vestiar pe Stipe Vucur, fundașul care a fost dat afată de Gigi Becali după doar câteva săptămâni.

Au fost și momente amuzante (n.r. la FCSB). Când am ajuns la antrenamente, l-am întâlnit pe Stipe Vucur. Auzisem despre el în Croația, dar nu îl cunoșteam personal. Când l-am vazut în prima zi de antrenament, era in vestiar și îsi strângea toate lucrurile, hainele, ghetele și l-am intrebat: „Ce faci?”. Atunci, el mi-a raspuns: „Nimic, contractul meu s-a încheiat”.

I-au încheiat contractul după doar două luni și m-am gandit de ce naiba am venit aici (n.r. râde). Am fost șocat pentru că a fost primul meu contact cu clubul. Înainte a fost tipul din Croația, Vukusic. Și da, a fost cumva amuzant, dar toata lumea știe cum merg lucrurile la Steaua (n.r. FCSB), a spus Ivan Mamut, pentru Sportpesurse.ro.

În prezent, Ivan Mamut evoluează în Malaezia, pentru clubul Terengganu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare