Continuă problemele financiare din fotbalul românesc.
Dorinel Munteanu a anunțat dezastru la Oțelul
Chiar dacă echipa a revenit în Superliga în urmă cu două sezoane și a avut un parcurs foarte bun, oficialii Oțelului au în continuare probleme cu banii. Dorinel Munteanu a dezvăluit că nu există bani nici pentru organizarea cantonamentului la Vatra Dornei, așa cum era programat inițial.
Oțelul va rămâne astfel la Galați pentru pregătirea de iarnă, chiar dacă Dorinel Munteanu nu este de acord cu acest lucru.
Cea mai la îndemână variantă în momentul de față este reprezentată de vânzarea anumitor jucători, însă acest lucru ar slăbi considerabil echipa. Oficialii Oțelului vor trebui să negocieze atent despărțirile de Juri Cisotti și Alexandru Pop, asta deoarece aceștia pot pleca liberi în vară, fie acum pentru sume modice.
”Nu mai mergem nicăieri, fiindcă nu avem bani! Aranjasem, trebuia să mergem o săptămână acolo (n.r. la Vatra Dornei), dar nu pot să mă duc pe datorie, să ne facem de râs! O să ne pregătim la Galați, cum putem.
Asta e cea mai mare problemă a noastră acum, că sponsorul principal, cei de la combinat, de la Liberty, nu respectă contractul cu clubul. Eu mai aștept câteva zile, mai am răbdare, dar voi ieși public să spun ce s-a întâmplat aici în ultimele luni. Intrăm în curând în a treia lună de restanțe salariale și față de jucători.
„Contractele ar trebui să fie respectate!”
Nu se mai poate așa! De trei luni am tot tras semnale de alarmă, după fiecare meci, la flash-interviuri, că situația financiară la noi este dramatică. Și poate că unii au râs, au zis: ‘Ia uite-l și pe Dorinel, se tot plânge, tot vrea bani!’. Dar acum suntem în colaps!
Am ajuns aici fiindcă Liberty nu a dat nimic din ce ne-am înțeles prin contract. Eu nu pot să înțeleg, contractele ar trebui să fie respectate! Sunt aici de când echipa asta era în Liga a 3-a, am muncit, am pus suflet și nu vreau să-și bată nimeni joc de munca mea și a băieților”, a declarat Dorinel Munteanu, potrivit gsp.ro.
Cristi Munteanu neagă faptul că Juri Cisotti a semnat cu FCSB
Vestea că Juri Cisotti ar fi semnat cu FCSB l-a luat prin surprindere pe Cristi Munteanu. Președintele Oțelului a dezvăluit că nu a primit nimic oficial din partea lui Gigi Becali, astfel că nu se poate vorbi despre un transfer, cel puțin în momentul de față.
Mai mult, Cristi Munteanu a anunțat că Juri Cisotti nici măcar nu poate semna acum cu o altă echipă, asta deoarece nu a intrat încă în ultimele 6 luni de contract cu Oțelul.
„Este jucătorul nostru până în vară. Dacă semnează, să semneze după ianuarie, atunci când intră în ultimele 6 luni de contract. Mă puteți suna după 2 ianuarie. Pe mine nu m-a căutat nimeni, clubul nostru nu a primit nimic. Nu ne-am gândit la o sumă dacă nu ne-a căutat nimeni”, a spus Cristi Munteanu, pentru Sportpesurse.ro.