Duminică, 29 decembrie, a apărut informația potrivit căreia Juri Cisotti (31 de ani) ar fi semnat cu FCSB.
Cristi Munteanu neagă faptul că Juri Cisotti a semnat cu FCSB
Vestea că Juri Cisotti ar fi semnat cu FCSB l-a luat prin surprindere pe Cristi Munteanu. Președintele Oțelului a dezvăluit că nu a primit nimic oficial din partea lui Gigi Becali, astfel că nu se poate vorbi despre un transfer, cel puțin în momentul de față.
Mai mult, Cristi Munteanu a anunțat că Juri Cisotti nici măcar nu poate semna acum cu o altă echipă, asta deoarece nu a intrat încă în ultimele 6 luni de contract cu Oțelul.
„Este jucătorul nostru până în vară. Dacă semnează, să semneze după ianuarie, atunci când intră în ultimele 6 luni de contract. Mă puteți suna după 2 ianuarie. Pe mine nu m-a căutat nimeni, clubul nostru nu a primit nimic. Nu ne-am gândit la o sumă dacă nu ne-a căutat nimeni”, a spus Cristi Munteanu, pentru Sportpesurse.ro.
Cine este Juri Cisotti
În vara anului 2021, Juri Cisotti ajungea liber de contract la Oțelul Galați. Sub comanda lui Dorinel Munteanu, mijlocașul italian a arătat cea mai bună versiune a sa, a devenit căpitanul echipei, iar acum este gata de un transfer de răsunet.
Până să ajungă însă în România, Juri Cisotti a avut o carieră agitată. A fost crescut la juniorii lui Triestina, iar în 2011 a fost cumpărat de Chievo.
De atunci, Cisotti a mai evoluat pentru Latina, Spezia, HNK Rjieka II, Vicenza, Casertana, Mosta, Sliema Wanderers și Oțelul. Din 2025, mijlocașul italian poate îmbrăca tricoul FCSB-ului și ar atinge astfel apogeul carierei sale.
Juri Cisotti are o înălțime de 1.75 m și este un mijlocaș la închidere. Este dreptaci, iar cea mai mare cotă de piață din întreaga sa carieră o are acum, 750.000 de euro.