„Il Luce” a revenit pe banca naţionalei în 2024, după ce Edi Iordănescu a refuzat prelungirea contractului, în urma participării la EURO 2024.
Mircea Lucescu a reuşit să ducă mai departe, cu brio, munca predecesorului său. România a câştigat grupa C3 din Liga Națiunilor şi a urcat în a doua urnă valorică. În 2025, vom încerca să ne calificăm la CM 2026, de pe continentul american. Ne aflăm în grupa preliminară cu Austria, Bosnia&Herțegovina, Cipru și San Marino.
Topul lui Mircea Lucescu
Pe lângă rezultatele echipei naționale, Il Luce are cuvinte de laudă și pentru o echipă care reprezintă România, FCSB.
”A fost un an bun pentru fotbalul românesc dacă ținem cont de calificarea la turneul final din Germania și de succesiunea de victorii din Liga Națiunilor. De asemenea, jocurile Stelei (n.r. FCSB) din Europa League, de multă vreme nu am mai avut o echipă la nivelul ăsta.
Un pas înainte dacă ținem cont că am avut ani dificili și care lasă loc speranței pentru suporterii români de a duce echipa asta la un campionat mondial.
Avem echipă bună, jucători excelenți pentru nivelul din momentul de față și multe posibilități de a crește, de a evolua dacă ținem cont de vârsta lor media, 25-26 de ani”, a afirmat Mircea Lucescu, potrivit Digisport.
Lucescu, peste Sir Alex Ferguson şi Carlo Ancelotti
Selecționerul României continuă să domine topul antrenorilor cu cele mai multe meciuri internaționale.
Antrenorul de 79 de ani are 303 meciuri, la acest capitol, și poate atinge cel puțin borna 311 după partidele din calificările pentru Campionatul Mondial din 2026.
El s-a distanțat de Sir Alex Ferguson (284 partide), retras din activitate. În acest moment are 37 de meciuri peste al treilea tehnician în acest top, Carlo Ancelotti (266 partide).
Lucescu senior i-a depășit în ierarhie pe Arsene Wenger (206 partide), dar și pe granzii Jose Mourinho (242 partide) și Josep Guardiola (193).