Se pare că România a dat cel mai bun fundaș dreapta din lume în 1987 în persoana lui Ștefan Iovan, dar nu s-a aflat nimic în spațiul public despre acest lucru din cauza faptului că cei de la Steaua și de la FRF ar fi ascuns documentele respective primite de la FIFA.
Ștefan Iovan susține că a fost desemnat cel mai bun fundaș dreapta din lume în 1987 de către FIFA, dar Steaua și FRF nu l-au informat în legătură cu această chestiune
Cel puțin așa susține fostul fotbalist, în prezent în vârstă de 64 de ani, cel care în absența lui Tudorel Stoica, suspendat, a fost căpitanul echipei din Ghencea la finala Cupei Campionilor Europeni din 1986.
El a spus că are anumite informații conform cărora hârtia respectivă de la forul internațional s-ar afla în continuare în posesia Federației Române de Fotbal, astfel încât urmează să se intereseze în legătură cu această chestiune în viitorul apropiat.
„Îmi pare rău, nu pentru mine neapărat, dar așa, pentru fotbalul românesc, că nu se amintește despre acest lucru. Că un român a fost considerat cel mai bun din lume pe un post.
Dar nu-mi amintesc să-mi fi zis, atunci, ceva cei de la Steaua. Oricum, pe vremea aia încă pluteam după succesul de la Sevilla, după cel de la Monte Carlo, în Supercupa Europei. Nu puteam să mergem pe stradă, venea lumea la noi, nu realizam noi ce făcuserăm, nu eram la curent cu topurile care se făceau prin lume.
Eu am jucat fundaș dreapta numai doi ani, în perioada ’87-’89, până a fugit Belodedici. Veneam din mijlocaș ofensiv, cum am început eu fotbalul organizat, abia la 14-15 ani, apoi am trecut la închidere, după care am evoluat fundaș central sau lateral dreapta. M-am acomodat peste tot, că aveam tehnică. Dacă aveam mingea, nu mi-o luai un an, mă protejam cu corpul. Dacă n-o aveam, intram în ei, făceam ceva s-o recuperez mai repede.
Fostul fotbalist a transmis că va începe să se intereseze despre această situație
Sunt și eu curios dacă cei de la Steaua sau de pe la Federație au vreun document de la FIFA. Din ce am auzit, mi s-a spus că ar fi ceva de genul ăsta la Federație. O să mă interesez acum, după Sărbători, că prea am neglijat asta atât timp. Nu e doar o chestie de orgoliu personal, aș vrea să văd și ceva negru pe alb, un document.
Eu știu că așa a fost, dar tot am așa senzația că s-a trecut prea ușor peste povestea asta și nu cred că am mai avut noi vreun jucător pe primul loc în lume pe postul lui. Care să se bată cu cei mai buni jucători ai momentului. Și poate că e important să se știe, chiar și după atât timp.
Eu la 14 ani și un pic am debutat în campionatul județean la seniori, la Flacăra Moțăței. După un an jucam în Divizia C, tot la seniori, la Gloria Reșița, apoi în prima divizie, la CSM Reșița, de unde am ajuns la Steaua. Deci la 14 ani nu aveam legitimație, că nu am făcut junioratul, iar la 17 ani și o lună debutam în Divizia A, la seniori, la Reșița! Chiar și începutul carierei mele e de povestit nepoților”, a spus Ștefan Iovan, potrivit gsp.ro.