Ciprian Marica a dezvăluit că în vara anului 2007, atunci când s-a transferat de la Șahtior Donetsk la VfB Stuttgart în schimbul sumei de 7 milioane de euro, el a mai fost dorit și de Manchester City.
„Cetățenii” erau antrenați la acel moment de regretatul Sven-Goran Eriksson, decedat recent, dar nu reprezentau sub nicio formă forța din fotbalul european și mondial din prezent.
Ciprian Marica a dezvăluit că a refuzat o ofertă de la Manchester City
Acesta a fost de altfel și motivul pentru care fostul internațional român, în prezent în vârstă de 39 de ani, retras din activitate încă din 2016 din cauza unei accidentări foarte grave la genunchi, a decis atunci să refuze oferta echipei din Premier League și să semneze în cele din urmă cu șvabii.
Ulterior însă, în 2008, clubul din Manchester a fost preluat de către fondul de investiții din Abu Dhabi care deține și în prezent gruparea pe care a dus-o în doar câțiva ani în elita fotbalului mondial, acolo unde ea se află și în prezent, chiar dacă în ultimele săptămâni a înregistrat foarte multe rezultate sub așteptări.
„Am avut două oferte, una de la Manchester City și una de la Stuttgart. Pe Manchester City nu o recomanda nimic în momentul ăla, doar faptul că era Sven-Goran Eriksson antrenor, dar nu era echipa de azi, nici de departe”, a spus Ciprian Marica recent în cadrul unui podcast, citat de iamsport.ro.
Fostul internațional a fost antrenat la un moment dat de actualul selecționer al Austriei
Ulterior experienței de la Stuttgart, fostul atacant a mai evoluat în Germania și pentru Schalke 04, echipă la care a fost antrenat pentru o perioadă scurtă și de Ralf Rangnick, actualul selecționer al Austriei, viitoarea adversară a României în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.
„Sună excelent. Ca un cadou de la Moș Crăciun. Are domnul Lucescu șansa lui. Nu degeaba a fost la tragerea la sorți. A venit cu ce trebuia.
Austria e o echipă matură, cu o medie de vârstă de 30 de ani. Sabitzer a ajuns la o vârstă, Arnautovic. Au jucători și la Bayern Munchen. Sunt jucători care au și experiență, dar și un antrenor cu experiență. Fostul meu antrenor de la Schalke.
La acest nivel experiența înseamnă să știe foarte bine să își dozeze nivelul, să să plieze pe orice sistem de joc. Din punctul acesta de vedere, vor avea un atu. Și matematic sunt în fața noastră.
Noi venim cu entuziasm, suntem o echipă solidă, unită. Sunt un grup care câștigă meci de meci și pe fondul acestor victorii băieții se depășesc. Este o grupă grea, dar mă aștept să fim surpriza și să ne calificăm la Mondial”, a analizat el recent pentru digisport.ro.