Firma deținută de tatăl Simonei Halep se confruntă în prezent cu anumite probleme juridice generate de un litigiu inițiat chiar de câteva rude ale acestuia.
Este vorba despre Mihai, Tanța și Gheorghe Halep, cei care au fost angajați până în urmă cu ceva timp la societatea „SNH Gold Imperial SRL, fostă Cubit SRL, înființată în 1993 și administrată de Stere Halep, cel care deține de asemenea și capitalul social în integralitate.
Probleme juridice la firma deținută și administrată de tatăl Simonei Halep
Această companie are drept obiect de activitate „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase”, iar în anul 2023 a înregistrat o cifră de afaceri de 432.919 lei, dar și datorii în valoare totală de peste 8.5 milioane de lei.
Sediul social al companiei se află pe strada Chiliei din Municipiul Constanța, iar unul dintre punctele de lucru se află în localitatea Ovidiu, acolo unde familia Halep intenționează să construiască o cramă, activitate care ar urma să includă aspectele referitoare la procesul de producție, alimentație publică, dar și un spațiu comercial.
În această lună, firma tatălui jucătoarei de tenis a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța un proiect în valoare de 870.000 de euro care presupune „înființarea” unei păduri întinse pe o suprafață totală de 27 de hectare de teren arabil în localitatea Ovidiu.
Trei rude ale lui Stere au solicitat demararea procedurii de insolvență
Doar că în prezent demararea acestui proiect este îngreunată de faptul că în urmă cu ceva timp, mai exact în 2023, la Tribunalul Constanța a fost depusă o cerere de intrare în insolvență a societății „SNH Gold Imperial SRL”, chiar de către membrii familiei Halep menționați anterior, informează publicația replicaonline.ro.
Cei trei vor să se constituie drept creditori în această firmă, pentru că susțin că nu le-au fost plătite drepturile salariale și nici zilele de concediu la care nu au apelat în perioada ianuarie 2020 – august 2023. Gheorghe și Tanța Halep au figurat în acest timp ca muncitori necalificați, în vreme ce Mihai Halep a îndeplinit în acte rolul de șef fermă agricolă.
Suma totală s-ar ridica la 275.168 de lei, iar procesul pentru inițierea procedurii de insolvență a fost deschis la scurt timp după momentul septembrie 2023, atunci când contractele respective de muncă au încetat.
Cum se apără societatea în această speță
Reprezentanții firmei susțin că această creanță invocată nu există de fapt în realitate și, de asemenea, că pretențiile creditorilor, dacă ar fi fundamentate, s-ar fi prescris deja într-o anumită măsură.
În plus, ei au mai transmis și că foștii angajați și-au primit toate drepturile salariale în perioada în care contractele lor s-au aflat în vigoare, aducând mai multe argumente în acest sens.
În primul rând, se pare că firma ar putea face dovada unor „ștate de plată semnate”, iar în al doilea rând a fost invocat faptul că, în cazul în care conturile bancare ale respectivilor ar fi verificate, s-ar putea observa că acestea au fost alimentate frecvent în zilele de salariu, în condițiile în care în acea perioadă cei trei foști angajați nu ar mai fi avut și alte surse de venit.
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au respins cererea respectivă, dar Mihai, Tanța și Gheorghe Halep au mers mai departe
În plus, firma ar fi probat deja în instanță faptul că în urmă cu ceva timp respectivii ar fi semnat niște acte adiționale pentru mărirea salariilor lor lunare, ceea ce, în mod evident, ei nu ar mai fi făcut în cazul în care într-adevăr ar fi existat restanțe din acest punct de vedere în ceea ce îi privește, așa cum susțin ei acum.
Nu în ultimul rând, societatea administrată de Stere Halep a mai transmis și că în urma unor verificări făcute în acest sens a reieșit că „mai mulţi salariaţi ai societăţii au declarat faptul că Mihai Halep se prezenta la punctul de lucru al societăţii, din Constanta, semnând statul de plată atât pentru el, cât și pentru părinții săi, după ce confirma primirea anterioară a salariilor, de la administratorul societății”.
Așadar, în baza acestor informații, judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis să respingă cererea de demarare a procedurii de insolvență pentru „SNH Gold Imperial SRL”.
În mod evident, Mihai, Tanța și Gheorghe Halep nu au acceptat această soluție, așa că ei au întreprins un alt demers juridic în această speță, respectiv au solicitat acțiunea de „calcul drepturi salariale”. Conform sursei citate anterior, urmează ca un verdict în acest sens să fie oferit pe data de 13 ianuarie 2025.