Stanciu și Niță au un nou antrenor la Damac! Cine a venit în locul lui Contra, după ce Șumudică a refuzat oferta. ULTIMA ORĂ

După mai multe zile de incertitudine, Damac are un nou antrenor.

Cosmin Contra, înlocuit cu Nuno Almeida la Damac

Miercuri, 25 decembrie, Damac a anunțat oficial cine este noul antrenor al echipei. După plecarea lui Cosmin Contra, postul de tehnician a rămas vacant, iar Marius Șumudică a reprezentat o variantă pentru oficialii clubului, însă a preferat să continue la Rapid.

Au urmat apoi discuțiile cu croatul Sergej Jakirović, însă totul a picat în cele din urmă. Într-un final, Damac s-a înțeles cu portughezul Nuno Almeida, cel care era liber de contract de la începutul lunii decembrie.

De-a lungul carierei sale, Almeida a lucrat ca secund la Panathinaikos, Sporting, Braga, Al-Sadd, dar și ca principal la Pharco-FC și Al-Shamal SC.

Marius Șumudică a spus totul despre oferta de la Damac

În ultimele zile, numele lui Marius Șumudică a fost vehiculat pentru postul de antrenor la Damac, formație pregătită până de curând de Cosmin Contra. Chiar dacă oferta era una generoasă, cu un salariu de 1.2 milioane de euro anual, tehnicianul Rapidului nu va mai ajunge în Arabia Saudită.

Șumudică a dezvăluit că decizia sa a fost de a rămâne la Rapid, mai ales că le-a promit oficialilor din Giulești că va continua cel puțin până la finalul sezonului.

„A căzut oferta de la Damac. Am căzut de acord că nu pot să accept aşa ceva în sensul în care mi-am dat cuvântul aici. M-am luptat foarte mult să ajung la Rapid. Oferta a venit înainte cu două zile de meciul cu Buzău, cam când a plecat Contra. 

Şi-au dorit un antrenor care cunoştea liga şi care a fost acolo. Am înţeles că au luat mai multe referinţe, chiar şi de la jucătorii români care sunt acolo, Niţă care a lucrat cu mine la Gaziantep şi Stanciu cu care am o relaţie deosebită.

Translatorul de acolo este jumătate român şi am avut o discuţie cu dânşii pe Zoom. Erau nişte condiţii greu de refuzat. Am gândit doar cu sufletul. Erau foarte mulţi bani. Erau bani pe care îi câştig în România în 10 ani”, a declarat Marius Şumudică, potrivit Fanatik.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare