Episod incredibil la FCSB! Gigi Becali a dat ordin ca Florinel Coman să fie schimbat la pauză, dar i-a trimis mesajul fotbalistului

Gigi Becali (66 de ani) este recunoscut pentru stilul în care a ales să conducă FCSB-ul, dar și pentru implicarea sa în cadrul echipei.

Gigi Becali a greșit destinatarul

Gigi Becali a dezvăluit în mai multe rânduri că se implică în alcătuirea primului 11 de la FCSB, dar și la nivelul schimbărilor din timpul meciurilor. Cu toate acestea, afaceristul din Pipera mai comite și unele gafe, iar una dintre ele s-a petrecut într-o partidă cu Farul.

Concret, Gigi Becali a fost nemulțumit de randamentul lui Florinel Coman și a decis să-l scoată după primele 45 de minute. Patronul FCSB-ului a transmis mai multe semnale către cei din staff, doar că unul dintre mesaje a ajuns direct la fostul fotbalist al campioanei României: „Să iasă Coman„.

Ulterior, Florinel Coman, rămas la vestiare, a deschis telefonul și l-a sunat direct pe Gigi Becali.

  • Florinel Coman: „Nea Gigi, de ce m-ai schimat?”
  • Gigi Becali: „Nu eu, Florinele, ei au făcut schimbarea asta! Nu eu le-am zis să te scoată”
  • Florinel Coman: „Cum, nea Gigi, că mi-ați dat și un mesaj în care ați scris să iasă Coman?!”
  • Gigi Becali: „Aaa, da? Ți l-am trimis și ție?”, ar fi fost dialogul dintre cei doi, potrivit Fanatik.

Gigi Becali n-a primit nici acum banii pentru Florinel Coman

Chiar dacă a trecut aproape jumătate de an de când Florinel Coman a fost vândut de FCSB la Al-Gharafa, Gigi Becali nu a primit nici măcar un euro în conturi. Totul se întâmplă după ce contul clubului qatarez ar fi fost spart de niște hackeri din Vietnam.

În cele din urmă, cazul a ajuns pe masa celor de la FIFA, care i-au dreptate lui Gigi Becali. Patronul FCSB-ului a dezvăluit, în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro, ce se întâmplă în aceste momente cu procesul și ce decizie au luat cei de la Al-Gharafa.

Am câștigat procesul. Trebuie să ne dea 6 milioane de euro, 5+1. Au trecut deja 21 de zile și cei de acolo au mai cerut termen ca să facă apel la TAS„, a spus Gigi Becali.

Concret, Al-Gharafa consideră că este nedreptățită și susține că a trimis deja banii pentru transferul lui Florinel Coman, însă hackerii au ajuns în posesia sumei. Pe lângă cele 5 milioane de euro, Gigi Becali trebuie să mai primească un milion de euro drept penalizări pentru neplata la timp.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare