Gigi Becali (66 de ani) visează să ajungă în grupele Champions League, însă își dorește și să facă bani de pe urma fotbaliștilor săi.
Ștefan Târnovanu, gata să plece și el de la FCSB
După ce l-a cedat pe Florinel Coman, Gigi Becali este aproape să-i piardă și pe Darius Olaru, respectiv Ștefan Târnovanu. Ambii costă câte 5 milioane de euro, însă o vânzare a acestora ar slăbi considerabil echipa FCSB-ului, care a arătat destul de bine în actualul sezon european.
La fel cum se întâmplă și în cazul lui Darius Olaru, Ștefan Târnovanu are un preț fix și este liber să plece de la FCSB pentru 5 milioane de euro. Gigi Becali anunță că nu s-ar opune unei astfel de propuneri, indiferent de unde ar veni.
„Dacă dă cineva 5 milioane de euro pentru Târnovanu, pleacă. Da, tată, dacă dă banii, pleacă Târnovanu. Atât spun. Nu mă interesează cine, ce, cum”, a spus Gigi Becali la Fanatik.
Ștefan Târnovanu a fost crescut de Poli Iași, club de la care a ajuns la FCSB în vara anului 2020, pentru 350.000 de euro.
Darius Olaru, profit de 8 ori mai mare pentru Gigi Becali
Vlad Chiricheș, Nicolae Stanciu, Dennis Man sau Florinel Coman sunt doar câțiva dintre fotbaliștii care i-au adus sume importante în conturi lui Gigi Becali. Patronul FCSB-ului nu vrea însă să se oprească aici și visează să vândă pe bani și mai mulți, asemenea marilor cluburi din Europa.
Până atunci, Gigi Becali este gata să mai dea o lovitură financiară. Darius Olaru este la un pas să fie vândut pentru 5 milioane de euro, atât cât este clauza de reziliere din contractul cu FCSB.
Gigi Becali va face un profit de 8 ori mai mare cu Darius Olaru, în condițiile în care fotbalistul a fost adus de la Gaz Metan Mediaș pentru doar 600.000 de euro, la începutul anului 2020.