Siyabonga Ngezana (27 de ani) are o situația ciudată la FCSB.
Siyabonga Ngezana: „Asta le transmit criticilor mei”
Siyabonga Ngezana a dispărut în ultimele meciuri din primul 11 al FCSB-ului. Despre fundaș s-a scris că s-ar fi dat lovit și ar forța o plecare de la campioana României, însă fotbalistul a negat vehement astfel de scenarii.
Între timp, Siyabonga Ngezana a oferit un interviu în presa din Africa de Sud și a pus accent pe criticile venite din exterior. În ultimele zile, fotbalistul a fost contrat în declarații de Gigi Becali și mai ales de MM Stoica.
„Oamenii vor vorbi mereu, indiferent dacă te descurci bine sau rău. Aceasta este natura fotbalului. Ce pot spune este că atunci când începi ceva, o carieră de fotbalist, în cazul meu, la nivel profesionist, la un moment dat, obligatoriu voi greși și voi avea eșecuri. Face parte din procesul de creștere.
Când faci bine, oamenii vor critica, când faci rău, oamenii vor critica din nou. Muncesc din greu și încerc să-mi limitez greșelile, dar când le comit, învăț și devin un jucător mai bun. Îmi fac treaba mea și cred în mine, asta pot să le spun criticilor mei”, a spus Ngezana.
MM Stoica nu-l iartă pe Siyabonga Ngezana
Zilele trecute, Gigi Becali a declarat că Siyabonga Ngezana nu va fi amendat pentru faptul că a refuzat să respecte programul echipei. Afirmațiile patronului au fost trecute însă în plan secund de către MM Stoica, iar oficialul FCSB-ului este decis să-l facă să plătească pe fundașul sud-african.
MM Stoica susține că Ngezana minte și va primi o amendă de 15.000 de euro.
„În mintea lui a fost o neînțelegere. Eu i-am spus că va fi amendat dacă nu respectă programul echipei și a zis că își asumă. Chiar nu a fost nicio neînțelegere.
Va fi amendat. Îl amendez 100%, 110% pentru că tot vorbește. Aici nu discut. I-am spus clar: ‘Ăsta e programul echipei. Nu ești 100%? Bineînțeles că tu hotărăști dacă joci sau nu. Dar tu te urci în autocar și vii la Constanța’. ‘Nu vin’. ‘Te amendez!’. ‘OK, nu vin’. Și ne-am dat mâna cumva.
El a ieșit la meciul cu Olympiacos, iar la trei zile a jucat 85 de minute la Galați. După care a inventat o chestie ca să rămână în acest week-end la București. A fost tot timpul serios, la fel și acum e serios. Dar chestia asta… El a avut o problemă care îl ținea în București, iar pentru asta va plăti. Asta este. Problema lui nu merita o amendă de 15.000 de euro”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.