Costel Pantilimon (37 de ani), ex-goalkeeper, printre altele, pe „Etihad Stadium”, este la curent cu tot ceea ce se petrece în SuperLiga României.
Fostul portar de la Manchester City, actuala campioană a Angliei, a opinat că FCSB are o șansă importantă la cucerirea titlului și în acest sezon, deși U Cluj și Dinamo se află în fața roș-albaștrilor în principala competiție internă.
Costel Pantilimon consideră că Dan Petrescu va avea bătăi de cap la CFR Cluj, însă nu îi exclude pe ardeleni din cursa pentru trofeul SuperLigii: „Nu o să doarmă liniștit, va căuta soluții”
Totodată, Pantilimon s-a arătat convins de faptul că Dan Petrescu, „principalul” CFR-ului, va căuta soluții pentru redresarea situației în plan sportiv. Asta dacă nu va pleca de pe banca „feroviarilor”, după cum s-a zvonit în ultima vreme.
Costel Pantilimon o vede și pe Universitatea Craiova înscrisă în lupta la titlu. Principalul atu al oltenilor? Prezența lui Costel Gâlcă pe banca tehnică. Fostul goalkeeper a fost de părere că antrenorul din Bănie are experiența și calitățile necesare pentru a le aduce fericirea alb-albaștrilor.
„Având o experiență, cred că FCSB-ul poate fi din nou acolo (n.r. – la titlu). Dar n-aș neglija nici CFR-ul, Dan Petrescu sunt convins că nu o să doarmă liniștit în toată această pauză. Va căuta soluții să devină din ce în ce mai puternic. Într-adevăr, și la ei a fost o schimbare masivă, nu a rămas cea mai bună structură, dar sunt convins că nu va rămâne așa.
Pe Craiova o văd acolo, Costel Gâlcă are acel «pedigree» de profesionist, a câștigat trofee în fotbalul intern cu FCSB, cred că are cam tot ce-i trebuie și la Craiova pentru a aduce titlul și acolo. În momentul de față, cam așa le-aș vedea”, a comunicat Costel Pantilimon, pentru sport.ro.
Dan Petrescu a lipsit la partida Rapid – CFR Cluj, desfășurată în Cupa României
Joi, 19 decembrie, CFR s-a impus cu scorul de 2-0 în fața Rapidului, în ultima etapă din grupele Cupei României. A obținut astfel calificarea în „sferturile” competiției, însă este important să precizăm că „Bursucul” nu a fost prezent în Giulești.
Suspendat pentru meciul cu rapidiștii, Dan Petrescu nici măcar nu a făcut deplasarea la București. Antrenorul CFR-ului a rămas la Cluj, dar s-a ocupat de alcătuirea formulei de start, de schimbări, dar și de pregătirea duelului în zilele premergătoare fluierului de start.
În absența tehnicianului, Laurențiu Rus, „secundul” lui Dan Petrescu, a participat la flash-interviu înainte și după derby-ul cu echipa pregătită de Marius Șumudică.