Radu Drăgușin, gest de mare campion! Ce a făcut la finalul meciului cu Manchester United pentru un copil român. VIDEO

Radu Drăgușin (22 de ani) a fost din nou titular la Tottenham, în victoria cu 4-3 în fața celor de la Manchester United, în Cupa Ligii Angliei.

Radu Drăgușin i-a dat tricoul său unui copil

Radu Drăgușin a avut o nouă prestație solidă pentru Tottenham și a ajuns la 17 meciuri jucate în acest sezon. Chiar dacă echipa sa a încasat trei goluri de la Manchester United, fundașul român nu a fost vinovat la vreo reușită a adversarilor.

După meci, Radu Drăgușin a făcut un gest de mare campion. Fotbalistul a văzut un copil care flutura un steag al României în tribune și a mers în acea zonă pentru a-i da tricoul său micului susținător.

Imediat, copilul a început să se bucure cu tricoul lui Radu Drăgușin în mână, în timp ce fundașul celor de la Tottenham a fugit spre zona unde se aflau restul colegilor săi.

Radu Drăgușin, lăudat de către englezi

Peste doar o lună, Radu Drăgușin face un an de când s-a transferat la Tottenham și a devenit cel mai scump român din istorie. În tot acest timp, fundașul a reușit să se adapteze stilului britanic și să aibă evoluții apreciate, iar jurnaliștii englezi au ajuns la concluzia că se poate conta pe apărătorul nostru central în orice moment.

Drăgușin a fost grozav în ultima perioadă, și-a asumat responsabilități și a jucat simplu. A evoluat mult mai sigur și, prin urmare, nu a făcut erori. A fost excelent în defensivă așa cum este de obicei„, au scris englezii.

Faptul că Radu Drăgușin a evoluat constant în această prima parte a sezonului a schimbat datele problemei. În cazul în care nu ar fi primit șanse din partea lui Ange Postecoglou, românul și agentl Florin Manea ar fi căutat o altă variantă, acolo unde fotbalistul să-și demonstreze calitățile.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare